Carte

Din alta viata. CV de golan

de Marius Albert Negut

Din alta viata. CV de golan, Marius Albert Negut – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Din alta viata. CV de golan – Marius Albert Negut

Volumul 2: Din altă viață. CV de golan CV-ul de golan al lui Marius Albert Neguț, situat în prelungirea cronologică a Jurnalului de copil, este, din orice unghi aș încerca să-l privesc, un real de autenticitate, o relatare uluitor de lucidă a unei dure realități post-decembriste. Discursul narativ, fără nici o urmă de cosmetizare retroactivă, chiar și atunci când face vorbire (de)spre realități sociale dezonorante - suntem în Ferentari, nu în cartierul Primăverii - este punctat de inserții metatextuale de o înduioșătoare nostalgie, de un fior poetic aproape nefiresc situat în flagranta contradicție cu tabloul social deschis pe parcursul celor două sute cincizeci de pagini.  Cele două volume - Jurnal de copil și CV de golan - dau împreună alcătuirea și consistența captivantă a unui Buildungsroman scris într-o tonalitate majoră, nostalgică pe alocuri, de un autor care, în pofida mefiențelor și a incongruențelor de tot felul, și-a păstrat nobilitatea sufletească, salvându-se pe sine, ieșind, ca un cavaler neînfrânt, de sub osânda vremii! Marius Albert Negrut este un autor pe care nu ai cum să nu îl îndrăgești, citindu-l, și pe care, dacă ai bucuria să-l întâlnești, înveți a-l iubi cu toate mecanismele tale sufletești, cu profunda ta umanitate adusă la lumină de atingerea blândă a celui care, cu privirea ștrengară de golan mucalit, privește spectacolul diversității umane cu o necomplezentă luciditate. Ce carte grozavă mi-a căzut în mână! Nu prea mai am cuvinte pentru a-mi exprima gratitudinea! Sunt, fără rest, copleșit! - Cosmin Neidoni Fragment din cartea "Din altă viață. CV de golan" de Marius Albert Neguț:   "Celulă, mai mică decât camera mea, adăpostește totuși patru paturi, e drept, suprapuse, două câte două. Printr-o ușă din lemn, la un moment dat spartă cu pumnii de un reținut nervos, zăresc un wc turcesc cu gaura astupată cu un peț. Oprește șobolanii..., îmi reamintesc o frântură de conversație, ce n-aș fi bănuit să-mi folosească vreodată. Din fericire, din patru paturi, doar două sunt ocupate, bineînțeles, cele de jos.  Mă catar într-unul de deasupra. Aș fi așteptat în picioare, pentru că locul este cu adevărat infect, dar nu trebuie să par stingher... Nici nu mă întind bine, că lighioanele locului, bucuroase de prezența mea, încep să mă piște cu drag.  - Al cui ești? mă întreabă ocupantul saltelei de sub mine, iar eu nici nu știu ce să-i răspund. - Al nimănui..., șoptesc, fără să vreau, adevărul.  Omul tace și rumega răspunsul.  - Cu ce te-a luat? își continuă interogatoriul. - Nu mi-au spus... M-au băgat în dubă și m-au dus într-o cameră la etajul unu... - Aha... În biroul sectoriștilor, mă lămurește. Și?  - L-am bătut pe un fraier, că mă enerva, dar a văzut gaborul și m-a adus aici, continui. - Ți-ai și găsit unde să-l bați, mă ia omul la mișto. - Asta e..., închei eu conversația.  Orele trec greu. Mii de gânduri, care de care mai negre, îmi dau târcoale, chinuindu-mă cu negura lor. Dacă polițiștii, acum, îmi percheziționează casa și curtea? Dacă vreunul dintre clienții mei m-a dat în gât? Dacă mă duc la pușcărie?...  Dacă?...  Dacă?...  Aud pași coborând treptele, după care voced gaborului care mă adusese 1a subsol.  - Ce faci, smârdoiule? Te-ai mai liniștit? mă întreabă el. - Da, șefule! îi răspund. - Bine... Hai, c-a venit tac-tău să te ia acasă. Da' nu te bucura prea tare, că-ntâi trebuie să-ți luăm amprentele, apoi să te pozăm. Roagă-te să nu dăm de tine prin baza noastră de date... "  

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Din alta viata. CV de golan?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Din alta viata. CV de golan și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Din alta viata. CV de golan

Cine a scris cartea Din alta viata. CV de golan?

Din alta viata. CV de golan a fost scrisă de Marius Albert Negut.

În ce an a apărut Din alta viata. CV de golan?

Din alta viata. CV de golan a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Din alta viata. CV de golan?

Din alta viata. CV de golan are 258 de pagini.

La ce editură a apărut Din alta viata. CV de golan?

Din alta viata. CV de golan a fost publicată la editura LIBRIS EDITORIAL.

Există Din alta viata. CV de golan în format PDF?

Poți verifica Din alta viata. CV de golan în format PDF.

Cărți scrise de Marius Albert Negut

Ai mai jos lista de cărți scrise de Marius Albert Negut. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.