Ce-i unește pe Domnii și Doamnele despre care scriu?, m-am întrebat, în timp ce, cu siguranța gesturilor inconștiente, îmi adunam textele și le puneam unul după altul. Căci printre ei și prin ei toți trece firul rău, rana mare a secolului XX. Ce are în comun Cornelia Blaga, care a fost la Conferința de Pace de la Paris de după Primul Război Mondial, prin care a fost consfințită Unirea Transilvaniei cu România, cu Miklos Banffy, care ar fi vrut ca lumea să rămînă neschimbată și Transilvania acolo unde era, înglobată-n Ungaria? Ce ar avea în comun patriciană Cornelia Blaga, cea măritată cu un uriaș filosof și scriitor, cu Petru Dumitriu, care a pactizat cu regimul comunist exact atunci cînd Blaga și Cornelia au avut cel mai mult de suferit de pe urmă noii puteri? Ce-o aseamănă pe Herță Muller, cu viața ei torturată din România ceaușistă, cu același Petru Dumitriu, care a părăsit România pentru că nu mai suportă să nu aibă voie să scrie exact așa cum gîndește? Ce ar avea în comun Doti Stânca, căreia regimul totalitar comunist i-a atins însăși iubirea pentru Radu, cu lumea nălucitoare a Sărei din romanul omonim al lui Agopian? Dar Mircea Cărtărescu și, să zicem, aceeași Doți Stânca? Secolul XX a trecut prin viața fiecăruia din "personajele" mele, lăsînd o rană nu mică. Și a trecut printre ele, făcînd din ele singularități reciproc impenetrabile, monade incomunicante. - Marta Petreu
