Carte

Domnisoara Christina. Sarpele

de Mircea Eliade

Domnisoara Christina. Sarpele, Mircea Eliade – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Domnisoara Christina. Sarpele – Mircea Eliade

Recitesc, pentru o nouă ediție, Domnișoară Christina. Sunt surprins de valoarea ei. Cartea aceasta, pe care n-o mai răsfoisem din 1936, când am scris-o și publicat-o, mi se părea ratată, sugestionat și eu de corul criticilor și a unora dintre prieteni, care o considerau fie perversă, fie erotică, fie de un fantastic factice. Azi, îmi dau seama că mă înșelasem și sunt sigur că, în douăzeci sau cincizeci de ani, cartea aceasta va fi redescoperită. Unii nu înțeleg de ce Simina are nouă ani; precocitatea ei erotică îi dezgustă. Dar tocmai pentru a face limpede faptul că Simina e o posedată, o demonică, i-am dat vârstă nouă ani. La paisprezece-cincisprezece ani ar fi avut aerul unei precocitați maladive, dar în ordinea firească a lucrurilor - tocmai ce voiam eu să evit. - Mircea Eliade    Fantasticul lui Mircea Eliade este benign, o revanșă a a frumuseții și fecundității ei inepuizabile. Din acest punct de vedere, el rămâne, după părerea mea, în mod decisiv românesc, pentru că literatura română îmi pare a fi una dintre puținele literaturi ale lumii în care fantasticul n-a devenit niciodată grotesc, tragic, sumbru, păstrându-și puritatea lirică, de alternativă mai bună și mai frumoasă a Realului. Iată de ce originalitatea acestui scriitor român de reputație mondială sprijină și exprimă indiscutabil o spiritualitate românească. - Sorin Alexandrescu Cu o prefață de Sorin Alexandrescu  

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Domnisoara Christina. Sarpele?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Domnisoara Christina. Sarpele și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Domnisoara Christina. Sarpele

Cine a scris cartea Domnisoara Christina. Sarpele?

Domnisoara Christina. Sarpele a fost scrisă de Mircea Eliade.

În ce an a apărut Domnisoara Christina. Sarpele?

Domnisoara Christina. Sarpele a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Domnisoara Christina. Sarpele?

Domnisoara Christina. Sarpele are 304 de pagini.

La ce editură a apărut Domnisoara Christina. Sarpele?

Domnisoara Christina. Sarpele a fost publicată la editura CARTEX.

Care este cel mai mic preț pentru Domnisoara Christina. Sarpele?

Cel mai mic preț găsit acum este 25.35 lei.

Există Domnisoara Christina. Sarpele în format PDF?

Poți verifica Domnisoara Christina. Sarpele în format PDF.

Cărți scrise de Mircea Eliade

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mircea Eliade. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.