Cartea Dragostea Florii-de-Bujor PDF

China, secolul al șaptesprezecelea. Floare-de-Bujor are aproape șaisprezece ani și, ca toate fetele de vârsta ei, a fost deja promisă în căsătorie de către familie unui bărbat despre care ea nu știe nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său, un om foarte luminat pentru timpul său, îi oferă ca dar o reprezentație după o operă clasică din literatura chineză, "Pavilionul Bujorului", carte care pare să reflecte soarta tinerei fete. Deși fetele nemăritate nu au voie să iasă în public, vor vedea reprezentația de după un paravan. Acesta este momentul când Floare-de-Bujor se îndrăgostește de un tânăr distins și foarte arătos. "Pavilionul Bujorului" are la baza povestea adevărată a trei femei din secolul al XVII-lea din China, care s-au căsătorit cu același bărbat, imediat una după cealaltă. Aceste trei femei au scris împreună prima carte, "The Three Wives' Commentary", o lucrare de critică literară despre operă "Pavilionul Bujorului". La acea vreme, femeile din China aveau voie să citească opera, dar nu și să o vadă dramatizată. În secolul al XVII-lea, China avea cele mai multe scriitoare publicate comparativ cu restul lumii. Lisa See a fost fascinată de această descoperire și a hotărât să reînvie povestea lor. "Pavilionul Bujorului" a fost prima operă de ficțiune din istoria Chinei, în care eroina, o fată în vârstă de șaisprezece ani, și-a hotărât singură destinul.     Fragment din romanul "Dragostea Florii-de-Bujor" de Lisa See:    „Mama mă învățase să nu-mi arăt niciodată sentimentele, însă când am citit Pavilionul Bujorilor am simțit anumite lucruri: dragoste, tristețe, fericire. Acum, văzând piesa jucată în fața ochilor mei, imaginându-mi ce se întâmplase în peșteră între cărturar și Liniang și văzând pentru prima dată un tânăr care nu făcea parte din familia noastră, simțeam mult prea multe lucruri. Trebuia să ies pentru câteva momente; neliniștea lui Liniang era propria mea neliniște.    M-am ridicat încet și am pășit cu grijă printre perne. Am luat-o pe una dintre aleile grădinii, cuvintele lui Liniang umplându-mi sufletul de dorință. Am încercat să-mi liniștesc mintea privind tăcuta vegetația. În grădina noastră principală nu existau flori. Totul era verde, ca să creeze senzația de liniște, asemenea unei cești de ceai cu aromă slabă, însă de lungă durată. Am traversat podul în zigzag care trecea peste unul dintre heleșteele acoperite de nuferi și am intrat în Pavilionul Vântului, care fusese construit astfel încât adierile blânde din serile sufocante de vară să răcorească un chip fierbinte sau un suflet febril. M-am așezat și am încercat să mă liniștesc în pavilion. Îmi dorisem enorm să mă bucur de fiecare moment al spectacolului, însă mă copleșise mult mai mult decât puteam să îndur.    Boarea nopții aducea ariile și muzica ce dădeau glas îngrijorării doamnei Du față de apatia fiicei ei. Doamna Du nu-și dăduse încă seama, însă fiica ei era îndrăgostită. Am închis ochii, am tras aer adânc în piept și am ascultat acele cuvinte.    Apoi am auzit ecoul neliniștitor al respirației mele lângă mine. Am deschis ochii; în fața mea stătea tânărul pe care îl zărisem prin crăpătura paravanului.    Am lăsat să-mi scape un țipăt scurt de surpriză înainte să încerc să mă adun. Eram singură cu un bărbat care nu mi-era rudă. Mai rău, era complet străin.    - Îmi cer scuze. Și-a împreunat mâinile și a făcut mai multe plecăciuni în semn de iertare.     Inima îmi bătea; de teamă, de emoție, de pericolul acelei situații. Omul acesta cu siguranță era unul dintre prietenii tatălui meu. Trebuia să fiu grațioasă și, în același timp, să păstrez eticheta.\    - N-ar fi trebuit să plec de la spectacol, am spus eu ezitând. E vina mea.    - Nici eu nu ar fi trebuit să plec. A făcut un pas înainte, iar eu m-am lăsat pe spate, într-un gest mecanic. Însă dragostea celor doi... A dat din cap. Imaginează-ți cum e să găsești dragostea adevărată.   - Mi-am imaginat de multe ori.    În clipa următoare mi-a părut rău pentru ce spusesem. Nu așa trebuia să-i vorbesc unui bărbat, indiferent că era străin sau soț. Știam asta și totuși îmi ieșiseră din gură acele cuvinte. Mi-am dus trei degete buze, sperând să îmi rețin celelalte gânduri.”