Rezumat Drumul catre ceilalti trece prin noi insine – Clara Toma
Cine ar putea spune că a mulțumi este ceva care ar trebui învățat, reînvățat? Fiecare din noi mulțumim așa cum respirăm: automat, mecanic aproape, fără să conștientizăm. Educația din cei șapte ani de-acasă, pe care se presupune că îi purtăm cu toții în bagajul personal nu-și dezminte decât prin excepție eficacitatea. Mulțumim în stânga și-n dreapta, de zeci, sute de ori pe zi și este minunat că o facem, căci fără „mulțumesc” lumea ar ... sună altfel. Dar nu despre acest mulțumesc aș vrea să amintesc acum. Ci despre un Mulțumesc mai... aparte, un mulțumesc care nu provine nicidecum din buna-cuviință pe care părinții, bunicii ori educatorii ne-au pus-o în ghiozdanel de pe vremea când eram copii. E un Mulțumesc care izvorăște din adâncul sufletului nostru și se îndreaptă, cu timiditate ori cu entuziasm, firav ori exploziv, printr-un gest ori printr-un cuvânt scris sau rostit, printr-un surâs sau printr-un cadou, către destinație ... Destinația poate fi o persoană pe care o cunoști și ți-a dat ceva, poate fi o persoană pe care nu o cunoști dar cumva, pe o cale nevăzută, a intervenit în destinul tău, poate fi o situație care te-a adus mai aproape de visul tău, poate fi un incident minor care te-a îndepărtat de un accident major, poate fi un semn discret care îți arată menirea a cărei evidentă nu se lăsă văzută din noianul de posibilități... Destinația unui Mulțumesc poate fi în prima sau în ultimă instanță, fiecare zi, fiecare clipă în care ai șansa să fii recunoscător pentru simplul fapt că EȘTI, poate fi Universul, poate fi Dumnezeu, cel în care crezi sau nu... Am învățat riguros să mulțumim fără ca, de multe ori, să știm de ce mulțumim și cui mulțumim. Dar oare știm cu adevărat să trimitem în jurul nostru energia mulțumirii, a recunoștinței, pentru tot ceea ce ne înconjoară? Știm oare că adeseori risipim cuvinte de mulțumire goale pe dinăuntru, în timp ce ne zgârcim al naibii de tare când e vorba să oferim un adevărat Mulțumesc-Cadou cu valoare de neprețuit? Știm oare că putem, fără neapărat să rostim „mulțumesc”, nici in gând măcar, să trimitem recunoștința noastră acolo unde ea trebuie să ajungă? E de-ajuns uneori doar o privire, o tăcere plină de înțelesuri, o vibrație a corpului ori a sufletului nostru, o undă de energie luminoasă, o îmbrățișare, ori un zâmbet... Important este (să învățăm) să Mulțumim... Modalitatea contează mai puțin. Aceste rânduri sunt felul meu de-a mulțumi fiecăreia, fiecăruia din voi, cei cu care împart bucuria de a mă exprima, de a dărui, de a fi ...
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drumul catre ceilalti trece prin noi insine?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drumul catre ceilalti trece prin noi insine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.