Cartea Dulci. Jurnalul unui caine scris de Puric Dan PDF

Noi, câinii maidanezi, avem reflexele mult mai alerte decât cei de rasă. Mă refer mai ales la reflexele de supraviețuire. Lucrul acesta este deja o banalitate, dar țin să-l menționez aici deoarece printre aceste reflexe se află la loc de cinste și spiritul de observație. Iar aici intră-n calcul lucruri care nu sunt banale deloc. Ce poate să fie la baza acestei neprevăzute calități cu care natura ne-a împodobit pesemne în ultimul moment, într-un gest de milă supremă față de viața noastră atât de cumplit nedreptățită? Oare să punem la socoteală ceea ce niciodată nu se poate calcula, și anume: cutremurarea ființei atunci când simți că ești părăsit, spaima de neînchipuit atunci când realizezi că ai fost aruncat într-o lume total ostilă, frica de a nu muri de foame sau ucis și, mai ales, cumplită singurătate. Da, cred că acestea sunt lucrurile cele mai devastatoare, singurătatea și lipsa de iubire. Ce poate fi mai trist decât un pașaport dat către nicăieri de „prietenul" tău, omul! Ce poate fi mai tragic decât să fii exilat în această lume pe o insulă a unei dureri fără de glas de către cel ce s-a voit a fi stăpânul tău și pe care tu l-ai fi apărat cu propria-ți viață? Dar astăzi nu se mai vrea și, ceea ce este și mai trist, nu se mai poate să se vorbească despre aceasta din urmă calitate a noastră. Da, să o spunem pe șleau, „noi, câinii, ne dăm viață. Fragment: "Ei, dar acum, ce linişte! Ce frumos este parcul fără oameni! Ce bine &icîrc;i stă aşa singur cu sine! Abia atunci ies din copaci poveştile lor şi aerul vibrează de ceva aparte pe care oamenii n-or să-l poată auzi. Dar, vai, un fluture i s-a aşezat pe frunte lui tati. &Icîrc;şi deschide aripile de câteva ori că şi cum ar respira. În aer se simte o briză uşoară de vânt. Fluturele se ţine cu putere. Ştie că a găsit, în sfârşit, un loc unde se poate odihni. Vântul uşor de vară a trecut. Fluturele palpită cu aripile lui gingăşe ca şi cum ar suspina de fericire. Adulmec aerul şi îl simt pe tați cum, cu ochii &icîrc;nchişi, aleargă către propria lui copilărie. "