Dupa asfintit

Ultimul volum al trilogiei Minți primejdioase.   Ruby nu poate privi înapoi. Pustiită sufletește de o pierdere imposibil de suportat, ea și ceilalți copii supraviețuitori ai atacului declanșat de guvern asupra orașului Los Angeles pleacă spre nord, cu intenția de a se regrupa. Odată cu destrămarea Ligii Copiilor, Ruby devine lider și formează o alianță surprinzătoare cu fratele lui Liam, Cole. Pe tot cuprinsul țării se află încă mii de alți copii Psi care suferă în „lagărele de reabilitare" guvernamentale. Dar planul conceput de Ruby și Cole pentru eliberarea lagărelor nu este susținut chiar de toată lumea. Cu soarta unei întregi generații în mâini, Ruby nu are voie să facă nicio greșeală. O singură mișcare greșită poate fi scânteia care să arunce în aer întreaga lume.   Încheierea trilogiei Minți primejdioase este plină de tensiune și de dramatism. Intriga are o mulțime de răsturnări de situație, dar suspansul e bine dozat: îți menține vie curioziatatea până la ultima pagină. - Booklist Online   O poveste care te bântuie… Bracken creează o lume distopică surprinzătoare și terifiantă. - Kirkus Review   Alexandra Bracken este o autoare americană prezentă pe listele de bestseller New York Times. Născută în Arizona, a moștenit darul imaginației și al lumilor distopice de la tatăl său, mare fan Star Wars. A studiat istoria și literatura engleză la College of William & Mary din Virginia, apoi a lucrat timp de șase ani în domeniul editorial. După ce a decis să se dedice integral scrisului s-a întors în Arizona, unde locuiește într-o casă plină de cărți. Romanele sale sunt traduse în peste 15 limbi. Fragment din romanul "După asfințit" de Alexandra Bracken: "Ruta noastră ne dusese sub autostrada 101, acolo unde se forma un pod peste râul Los Angeles, în apropierea căii ferate. Din ce văzusem în amintirile soldatului, armata blocase șinele folosind vagoane de marfă răsturnate și reflectoare. Pe autostradă erau două Humvee și multe faruri îndreptate asupra noastră. Și acolo erau și ei - i-am numărat în timp ce ne apropiam încet, cu grijă. Nu văzusem deloc care era problema. Până în momentul în care prima dintre acele umbre apăruse la marginea bretelei de intrare pe autostradă. Țineau armele ridicate în așa fel, încât m-am gândit că se uitau prin binoclu. Cole s-a aruncat pe burtă, între sine.. L-am forțat pe Clancy să se lase în jos, alături de mine. Grasu începuse să întrebe: Ce se întâmplă...?, dar cineva -Vidă - l-a făcut să tacă. Fir-ar al dracului, fir-ar al dracului, fir-ar al dracului. Frica își croia drum prin mine. Cum de greșisem atât de tare? Afară era încă un întuneric de smoală, dar noi trecuserăm deja de marginea subțire a luminii reflectoarelor. Cu voce joasă, Cole a scăpat o înjurătură și ne-a făcut semn să ne retragem. Vida a scos un pistol și și l-a îndesat din nou la burtă, trăgându-l pe Grasu după ea, cu mâna înfiptă în cămașa lui. Vântul mi-a ridicat haina la spate, lăsându-mă în pielea goală în aerul rece. În stânga noastră, foile de metal ale vagoanelor, înșirate ca niște cutii de conservă pe lângă sine, huruiau de parcă ar fi fost pe cale să explodeze. Ia-o încet, m-am sfătuit singură. Nu te panica. Ia-o încet. Mișcările bruște și zgomotele puternice n-ar face decât să atragă atenția soldaților... Apoi, cu o pocnitură ca de os rupt, o bucată întreagă dintr-o latură a zidului de metal și-a luat zborul, prinsă de pală de vânt și aruncată drept spre noi. M-am ghemuit acoperindu-mi capul cu mâna liberă, în timp ce deja calculam în minte cât de repede va trebui să ne ridicăm și să o luăm la fugă odată ce foaia de metal va cădea pe sine și va fi aruncată de colo-colo."