Emotiile distructive

Multe dintre suferințele îndurate de-a lungul timpului de umanitate au fost generate de emoții distructive — de acele reacții afective care ne rănesc pe noi înșine, dar și pe ceilalți. Dar ce sunt aceste emoții și ce anume le favorizează apariția sau le declanșează, perturbând echilibrul interior? Cum se manifestă emoțiile în viața cotidiană și ce implicații au, mai ales pe termen lung? Oare avem potențialul de a ne schimba? și în ce fel suntem influențați de cultură în care trăim? Există motive de optimism, în ceea ce privește controlul emoțiilor distructive? și dacă da, atunci cum se pot metamorfoza aceste sentimente, pentru binele și evoluția umanității? Veți găsi răspunsuri la aceste întrebări în cartea de față, în paginile căreia Daniel Goleman redă discuțiile purtate, în cadrul unui seminar de cinci zile, între Dălai Lama și un mic grup de psihologi, neurologi și filozofi. Demersul lor a avut scopul de a afla dacă știința și filozofia pot colabora pentru a identifica, a controla și a preveni emoțiile distructive — așa cum sunt ura, mânia, gelozia, ostili­tatea, disprețul, trufia, amăgirea și altele asemenea. Perspectivele diferite ale științei și filozofiei, carac­teristice gândirii occidentale și celei orientale, se îmbină aici, creând o simbioză între opiniile participanților la dialog. Iar cel mai mare privilegiu al cititorului este acela că are șansa de a pătrunde în universul unor minți extraordinare, pentru a le vedea la lucru. Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut la 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. Și‑a început educația monahală la vârstă de 6 ani și a obținut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani. În 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forțat să plece în exil. De atunci, trăiește în Dharamsală, în nordul Indiei. În anii care au urmat, Sanctita­tea Să a făcut apel în mai multe rânduri la Națiunile Unite. Căutând soluții la situația din Tibet, de‑a lungul anilor Sanctitatea Sa a avut numeroase inițiative de pace. De aseme­nea, a întreprins nenumărate călătorii, care l‑au purtat prin 62 de țări din întreaga lume. A avut dialoguri la cel mai înalt nivel – cu șefi de stat și de guvern, dar și cu oameni de știință și lideri religioși. De-aa lungul timpului, i‑au fost decernate multe premii prestigioase, iar în 1989 a primit Premiul Nobel pentru Pace. Sanctitatea Sa Dălai Lama a scris peste 70 de cărți. DANIEL GOLEMAN e un psiholog renumit pe plan internațional. S‑a născut în Stockton, California, pe 7 martie 1946, într‑o familie de profesori de științe umaniste. A urmat cursurile Universității Berkeley din California și a absolvit Colegiul Amherst. A studiat și la Harvard, în cadrul unui program de psihologie clinică, și a analizat mintea umană dintr‑o perspectivă interdisciplinară. A fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.     Fragment din volumul "Emoțiile distructive. Cum le putem depăși? Daniel Goleman într-un dialog științific cu Dalai-Lama":       „Atunci când încercam să evităm consecințele negative ale emoțiilor distructive, care aduc nefericire propriei persoane Și celorlalți, prima cale este folosirea antidoturilor. Fiecare emoție are un antidot specific. Așa cum am spus mai devreme, nu poți simți simultan ura și iubire față de același obiect. Astfel că iubirea este un antidot direct al urii. În mod asemănător, omul poate contempla aspectele neplăcute ale unui obiect al dorinței compulsive sau poate încerca să-l evalueze mai obiectiv. În cazul ignoranței sau al lipsei de discernământ, încercam să înțelegem mai nuanțat ce trebuie făcut și ce trebuie evitat. În cazul invidiei, putem încerca să aflăm bucurie în trăsăturile celorlalți. În ce privește mândria, încercam să apreciem realizările altora și să deschidem ochii în fața propriilor noastre defecte, pentru a cultiva modestia.     Acest proces presupune să ai tot atâtea antidoturi câte emoții negative există. Astfel, pasul următor — la nivelul intermediar — este acela de a afla dacă există vreun antidot care să funcționeze pentru toate laolaltă. Acest antidot poate fi găsit în meditație, în examinarea naturii ultime a tuturor emoțiilor negative. Se va descoperi că acestea nu au o consistență proprie — că ele sunt ceea ce budismul numește deșertăciune. Aceasta nu înseamnă că vor dispărea dintr-o dată în aer, ci doar că nu sunt atât de solide pe cât par.     Procedând in acest fel, putem demola aparenta soliditate a emoțiilor negative. Acest antidot — conștientizarea deșertăciunii lor — acționează asupra tuturor emoțiilor, pentru că deși emoțiile se manifestă în moduri diferite, toate sunt identice prin aceea că nu au o existență solidă.     Ultima cale, care este de asemenea cea mai riscantă, constă nu în neutralizarea emoțiilor sau în contemplarea deșertăciunii lor, ci în transformarea lor, folosindu-le drept catalizatori pentru a te elibera rapid de influența lor. Este că atunci când cel care cade în mare se folosește de valuri pentru a înota și a ajunge la mal.     Aceste metode sunt uneori comparate cu trei moduri posibile de a manevra o plantă otrăvitoare. Unul este să smulgi atent plantă cu tot cu rădăcini din pământ. Acest fapt ar corespunde antidoturilor. O a doua variantă este aceea de a turna apă fierbinte peste plantă. Aceasta este că meditația asupra deșertăciunii. A treia alternativă este aceea a păunului, despre care se crede, potrivit tradiției, că se poate hrăni cu substanțe otrăvitoare. Păunul se apropie și mănâncă plantă. Nu numai că nu moare mâncând ceea ce ar ucide alte animale, dar penele lui devin mai frumoase. Aceasta corespunde practicii de a utiliza și trasforma emoțiile ca mijloc de înălțare a nivelului spiritual al individului. Totuși, această ultimă metodă este riscantă. Funcționează numai pentru păuni — făpturile mai puțin experimentate vor avea necazuri serioase!     În toate cele trei cazuri, rezultatele sunt aceleași, se atinge același țel: nu mai suntem sclavii emoțiilor negative și avansăm către libertate. Nu contează, de fapt, care metoda este mai «avansata». Ele sunt ca o cheie. Rostul cheii este de a deschide ușa. Nu contează dacă cheia este făcută din fier, din argint sau din aur, atâta vreme cât deschide ușa. În termeni practici, metoda care reușește cel mai bine transformarea interioară a individului, oricare ar fi aceasta, este cea mai potrivită și aceea care trebuie aplicată.  Să nu uităm totuși că ultima metodă, oricât de atrăgătoare ar părea, seamănă cu încercarea de a lua un giuvaer de pe capul unui șarpe. Dacă, în timp ce încearcă să folosească emoțiile drept catalizatori, individul nu le transforma cu adevărat, ci le trăiește în mod obișnuit, va deveni sclavul lor mai mult ca oricând!"