Miles ia cină la niște oameni pe care nu‑i cunoaște, invitat de un amic. Înainte de deșert, se ridică de la masă, se duce la etaj și se încuie în camera de oaspeți. Refuză să mai iasă de acolo. Refuză să scoată vreun cuvânt. Gazdele sunt înnebunite, dar nu‑l pot da afară. Vestea se întinde în toată țara, transformându‑se într‑un adevărat fenomen social și mediatic. Printre personajele implicate în povestea lui Miles, se numără o femeie între două vârste, aflată într‑un moment de răscruce al vieții și al carierei ei, un bărbat trecut de prima tinerețe, afectat de pierderea partenerului de viață, o octogenară pe care familia vrea s‑o interneze împotriva voinței ei într‑un cămin de bătrâni și o fetiță deșteptissimă de nouă ani, a cărei inteligență precoce îi atrage antipatia colegilor și a profesorilor. Triumful cel mare al cărții e în slalomul înnebunitor printre jocurile de cuvinte, care transformă Era să fiu eu într‑o palpitanță cursă printre obstacole, ca un thriller lingvistic cu personaje experte în dezamorsarea bombelor de limbaj. Deși absent în cea mai mare parte a romanului, Miles marchează viețile celor din jur. În același timp ne deschide ochii către o realitate incomodă, una din care fiecare dintre noi și‑ar putea dori să evadeze, la un moment dat. Ți s‑ar putea întâmpla și ție.
