Fluturii din pandispan

Poezia lui Brumaru e o transfuzie directă de senzualitate, în descendența elegiacilor latini. Alchimistul fierbe sentimentele și vocabulele în același cazan cu mujdeiul și leușteanul, obținând balsamuri tămăduitoare (pentru cei care le servesc în doze precise, homeopatice). Este cavalerul aristocrat (Casanova, nu Don Juan), popularizând baladele de menestrel medieval, imaginile păgâne topindu-se într-un aliaj de licențios și de sacralitate solemnă. În consecință, poezia sa este una a comodității, a echilibrului: tandrețea copleșitoare este temperată de ironia detașării livrești, inocența stării primordiale este pigmentată cu piperul limbajului dezgolit, iar dionisiacul ritualurilor frivole, orgiastice este prelucrat în photoshop de apolinicul tiparului clasic. Decupați, într-un joc secund, din ierbarele și insectarele sale, fluturii aterizează, pentru a poza, în pândispanul deliciului postmodern, pentru a-și (re-)lua zborul firesc: din literatură în grădină.