Opere VI: Ne-ndepartam din ce in ce de viata

Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață... Opera postumă Pe vremea cînd era medic în Dolhasca, contemplînd forma palpabilă a luminii și cartografiind raiul, Emil Brumaru își pansa singurătatea și mai ales își vindecă pauzele de scris, cînd poezia nu se mai așeză de la sine pe hîrtie, compunînd splendide epistole. În ultimii trei ani de viață, după Amintiri din rai (2016), a scris enorm, sute și sute de poeme. E ultima etapă, distinctă, din opera sa. Poezia aceasta de crepuscul nu pare să cunoască timpul prezent: are, cel mai adesea, trecut, întorcîndu-se elegiac înspre lumea mirifică a copilăriei ori a maturității virile, și mai are un soi de viitor iluzoriu, improbabil, care mai degrabă neliniștește decît pansează angoasele. Poetul scrie elegii, feerii, basme, rugăciuni, imaginarul fiind cel bine-cunoscut. Nu lipsesc poemele erotice, într-o tonalitate mai îmblînzită, după cum nu lipsesc nici confesiunile directe. Întru totul, e aici opera din păcate postumă a unui mare poet care a trăit pentru poezie și s-a aflat at his best pînă în ultima clipă. - Bogdan Cretu