Fracurile Negre Vol. 1: Brasarda cu nestemate

    Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie să existe un țap ispășitor     Iunie 1825. Fracurile Negre, organizație criminală condusă de Lecoq, mâna dreaptă a colonelului Bozzo-Corona, pun la cale jefuirea casei de bani a bancherului Bancelle, alcătuind un plan complicat menit să inducă în eroare justiția și să o pună pe urmele unui țap ispășitor, manevra care constituie modalitatea de lucru obișnuită a acestei organizații. Țapul ispășitor este Andre Maynotte, un armurier care trăiește la Caen cu fermecătoarea sa soție Julie și cu bebelușul lor. Simplu, onest și muncitor, el se bucură de fericirea conjugală până când această lovitură neașteptată îi distruge liniștea. Andre este condamnat și aruncat în închiosoare, în timp ce Julie reușește să fugă...      Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 1 Brasardă cu nestemate" de Paul Feval:     “Fracul Negru era la Londra! Londra nu mai îndrăznea să iasă seară, în ciuda luxului celor trei poliții ale ei. Londra tradusese denumirea pariziană: se temeau de Black Coat. Avea dreptate Londra, căci Black Coat, sau Fracul Negru, o răscolea la greu. Cele trei poliții își pierdeau capul. Cam în același timp, colonelul Bozzo veni să se stabilească la Londra, unde se trezi dintr-odată înconjurat de oameni care îi lăudau poziția și averea, mai ales marele domeniu din Corsica. Zvonurile publice câștigară repede teren. Trăia singur și ducea o viață de burlac. Cina la club. Avea în casă doar o servitoare italiancă și un mărunt secretar francez, un fel de valet cultivat, foarte inteligent. Poate secretarul avea și un nume ca toată lumea, dar stăpânul lui, care îl luase de la Paris dintr-un atelier de lăcătușărie ca să-l formeze pentru treburile lui personale, îi dăduse una dintre acele porecle duble folosite în asociațiile muncitorilor și îi spunea Toulonnais-l'Amitie. La Londra, Fracul Negru, sau Black Coat, și acoliții lui îi ținură în șah pe toți gură-cască un sezon întreg. Fărădelegile puse pe seama bandei au fost nenumărate și foarte interesante. Doar că oamenii rezonabili cu o spoială de cunoștințe în drept nu șovăiră să nege existența misterioasei căpetenii a hoților; fiecare crimă, de fapt, aici ca și la Paris, se soldă în fața justiției cu o condamnare. La ce bun să cauți mai departe? Fracul Negru era în plus, și dacă din întâmplare l-ar fi arestat, legea nu avea ce să revendice de la el!     Așa vorbeau înțelepții, dar înțelepciunea are oare bun-simț? Nebunii îl credeau de neînvins pe Fracul Negru; un dublu vampir, un monstru care asasină de două ori, cu pumnalul mai întâi, și apoi cu eșafodul... Și colonelul pierdea banii cu eleganță, așa cum îi era obiceiul.     Oamenii care au ceva de ascuns își schimbă numele. Colonelul nu se ferea; era colonelul Bozzo la Paris, la Londra, peste tot.”