Fracurile Negre Vol. 8: Banda Cated

    Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie să existe un țap ispășitor     În "Banda Cadet", roman a cărui intrigă se desfășoară în anul 1853, căutării faimosului tezaur i se adaugă o nouă acțiune a Fracurilor Negre îndreptată împotriva familiei de Clare, pentru a obține fabuloasa avere deținută de aceasta. Asistem deopotrivă la deghizări și substituiri de persoană complicate și pline de inventivitate care conduc la un final plin de surprize.      Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 8 Banda Cated" de Paul Feval:     “A întrebat cu un aer îngrijorat: „Ce s-a întâmplat, prieteni? S-a întâmplat ceva?" Prin cealaltă portieră care s-a deschis, am fost aruncată, în trăsură, și Ciungul a dispărut. În trăsură m-am trezit între bunul Jaffret și contesa Marguerite, care întrebau, la fel de uimiți: „Ce-nseamn-a toate astea?"     „Asasinul! Asasinul!" strigau în același timp cincizeci de glasuri, căci curtea era plină. Deși domnul Jaffret mă ținea strâns, m-am aruncat spre portieră. Îmi și imaginam fața palidă a lui Albert în mijlocul oamenilor poliției, care-l legau ca pe un criminal, și mi-am adunat toate forțele să strig: „E nevinovat!", cu tot riscul a ceea ce ar fi putut urma. Dar, înainte să apuc să vorbesc, voci din mulțime au adăugat:     „E Ciungul! Clement-Ciungul! Nu e la prima încercare!"     Am fost aproape bucuroasă. De data asta poliția o nimerise.     M-am întors către mătușa Adele, crezând c-o văd îngrozită, dar mă înșelam: în spatele îngrijorării prefăcute era un zâmbet plin de răutate și spunea cu voce tare: „Nenorocitul, are o mutră de tâlhar primejdios! Dar pe cine o fi asasinat?"     Pe cuvânt că, auzind-o vorbind așa, aproape că mă îndoiam. Nu mai puteam crede ceea ce văzusem cu ochii mei adineauri. În spatele trăsurii s-a făcut mare vânzoleală mare, și parcă o lumină orbitoare mi-a trecut prin fața ochilor. Era criminalul, condus, mai degrabă purtat de vreo șase agenți, care îl înghionteau. Gloata venea în urma lui înjurându-l, și am recunoscut-o în mulțime pe servitoare, care strigă mai tare decât toți, frecându-se la ochi cu batista.     Dacă ar fi căutat-o, i-ar fi găsit în buzunar prețul sângelui.     De atunci nu te-am mai văzut, prințe, mi-ai putea explica de ce?     Este adevărat, cel pe care agenții l-au luat prizonier nu era Albert, dar nu era nici hidosul care m-a însoțit în fuga mea.     Prin ce mister te aflai acolo, fie în locul unuia, fie al altuia, căci erai chiar tu, nu-i așa?     Tu, deghizat în muncitor și fără acest braț, o minune a artei, care-ți ascunde acum perfect nenorocirea. Te rog, răspunde-mi!     - Eu eram, spuse Georges după o tăcere: dacă aș nega, tot nu m-ai crede.”