Fram, ursul polar

Fram era numai un urs alb, insa un urs adesea mai omenos decat unii oameni. Aceasta nu i-o iertau nici ursii, nu o intelegeau nici multi oameni.   Toata lumea, cu mic, cu mare, se buluceste la reprezentatiile Circului Strutki, vrand sa-l vada pe Fram, ursul polar. Or fi bune si celelalte numere cu tigri, maimute si clovni, dar tot Fram e rasfatatul publicului. Ghidus, bland si destept, mergand pe bicicleta si boxand sau impartind bomboane copiilor, ii cucereste pe spectatori si circul intreg rasuna de strigatele lor: „Vrem Fram! Vrem Fram! Vrem Fram!“   Intr-o seara, ursul iese in uralele publicului, se asaza in mijlocul scenei si isi pune capul in maini. Nu stie ce se petrece cu el si ce l-a apucat, dar stie ca de la o vreme are un vis care nu-i da pace: vede in somn intinderi nesfarsite de gheata, cerul cu aurora boreala, sloiuri plutitoare, un urs alb care-l cheama la el... Si chemarea aceea e mai puternica decat toate rasetele pe care le starneste cu giumbuslucurile lui.   Am batut galerii de imagini in lung si in lat: am cautat costume de circ si afise, sanii, ghetari, am urmarit drumul lui Nansen, strazi din vechiul Bucuresti, caravane de circ: m-am intors in trecut ca sa pot reda cat mai bine pentru cititorii de azi cele doua lumi ale lui Fram. De la galbenul-ocru stralucitor al lumii circului, la albastrul-gri rece al nordului, imaginile si-au facut aparitia firesc, deodata cu textul. Fram se transforma odata cu povestea, cautandu-si locul, fiind urs si om in acelasi timp fara a-si pierde credibilitatea. Nu te intalnesti foarte des cu asa o carte. - Dan Ungureanu