Cartea George Cosbuc sau lirismul pragurilor PDF

     Capitolul care descrie codul estetic al lui Coșbuc poartă, în mod semnificativ pentru intențiile autorului de a demonstra că vorbește despre niște structuri lirice deschise, titlul Lirismul deschis. Nota definitorie a poeticii coșbuciene înseamnă manifestarea liricului în formule epice și dramatice. Pentru a ajunge aici într-un mod lucid și conștient, Coșbuc s-a lăsat modelat de poeticile lui Aristotel și Platon, dar și de Horatius, cel de la care a deprins modalități prozodice, precum și o filosofie morală epicureică și stoica. (Viorel Mureșan)     Andrei Moldovan (1949) este istoric și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș‐Bolyai” Cluj‐Napoca (1973). Membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Societății Scriitorilor din Bistrița‐Năsăud.      Fragment din volum:       „Poezia lui Coșbuc despre natură folosește o gamă largă de procedee artistice, multe dintr ele, cum e lesne de observat, mai puțin obișnuit pentru această specie poetică. De aici și nevoia de a reconsidera cu generozitate pastelul pornind chiar de la grecescul ekloge, prin poeți latini șl „declarația de autonomie" a lui Alecsandri, până la libertățile asumate de autorul Baladelor și idilelor, libertăți ce poartă în sine deschiderile spre noi specii literare confirmate de evoluția de mai târziu a literaturii. Să examinăm doar câteva poezii inspirate din natură, care permit observații surprinzătoare. Vom afirma de la început că ele se prezintă ca adevărate deschideri spre reportaj. Chiar dacă sunt datorate unor tendințe didacticiste, venind dinspre Vergiliu și Lucrețiu, cum nu e greu de observat. Așa sunt poeziile dedicate râurilor, serii, vântului, unor ținuturi geografice. Prahova poate fi ușor acceptată ca hipotext pentru Cartea Oltului, considerată de obicei reportaj literar, deși am spune că este mult mai mult. Cursul râului este urmărit și însoțit încă de la izvoare:      „Din pământ, din locuință     Mamei tale ieși zâmbind..."      Curgerea Prahovei nu este numai o schimbare de peisaj și contactul cu variate realități, ci și o devenire în timp, o maturizare de la primul contact cu lumea, de la sprinteneală și mirările copilăriei, la vârsta primelor doruri, însoțită de poet ca de un inițiator patern în realitățile lumii:      „Uite-acum cât ești de mare,     Uite ce frumoasă ești!"      Prezentarea originală a frumuseții feminine la o anumită vârstă, cum spunea Eminescu, „Pe când ea frumoasă fată/ A văzut că e frumoasă", se îmbină cu părinteștile sfaturi ce se dau fetelor la primele ieșiri în lume:      „Potrivește-ți părul bine     Strânge mijlocelul tău,     Pieptul plin ca să-ți răsară!     S-or uita flăcăi la tine și copile tinerele;     Să vorbești frumos cu ele,     Să nu-ți scoată vorba-n țară     Că tu ești crescută rău.”