Ghici ce-i in cutie

Un nou thriller din seria Helen Grace   Cadavrul unui bărbat este găsit într-o casă goală. Inima i-a fost scoasă din piept și trimisă soției și copiilor lui. E prima victimă, iar inspectoarea Helen Grace știe că nu va fi ultimă. Dar de ce s-ar afla un bărbat cu o viață împlinită departe de casă în toiul nopții?   Presa îl numește Jack Spintecătorul în sens invers: un criminal în serie, vânând bărbați însurați care duc vieți duble.   Helen simte furia din spatele crimelor. Dar ceea ce nu poate ea să prevadă este cât de schimbător e criminalul - sau ce o așteaptă la capătul cursei...   Alert, tensionat, cu adevărat impresionant! - Sun   Arlidge creează o poveste ce te captivează și te înspăimântă în același timp. - Daily Mail   Un thriller macabru pe care nu-l poți lăsa din mână! - Woman and Home   Deodată capul i s-a dus pe spate. L-a săgetat o durere insuportabilă – era tras de păr foarte strâns, tras înapoi cu forța, tot înapoi. Deja nu mai putea să respire – o cârpă îi astupă gura și nasul. O duhoare înțepătoare i-a inundat nările, iar reflexele i s-au declanșat prea târziu. Se luptă să trăiască, dar își pierdea deja cunoștința. Apoi s-a făcut întuneric.   M. J. Arlidge lucrează de 15 ani în televiziune, fiind specializat în producțiile dramatice. Arlidge a fost producătorul unor seriale polițiste de prime-time pentru ITV, printre care Torn, The Little House și, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicația Silent Witness și produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Fragment din romanul Ghici ce-i în cutie, de M.J. Arlidge "O iubea pe Nicola de când erau copii și se căsătoriseră tineri. Avuseseră o viață senină, dar cu două zile înainte să împlinească douăzeci și nouă de ani, Nicola suferise un teribil accident vascular cerebral. Supraviețuise, dar creierul îi fusese intens afectat, iar acum era prizonieră în propriul corp, pradă sindromului locked-in. Vedea și era conștientă, însă, din cauza paraliziei întregului corp, nu putea să-și miște decât ochii. Tony o îngrijea cu devotament, învățând-o răbdător să comunice din priviri, aducându-i la pat rubedenii sau angajând infirmiere când el era la serviciu, însă cu toate astea simțea adesea că e un soț rău. Lipsit de răbdare, iritabil și egoist. Făcea, de fapt, pentru ea tot ce era omenește posibil, dar asta nu-l împiedică să aibă mustrări de conștiință. Mai ales când ieșea la distracție. Se simțea crud și nevrednic atunci. A mângâiat-o pe cap, a sărutat-o pe frunte și s-a retras apoi în camera lui. Chiar și acum, la doi ani de la accidentul ei, îl durea faptul că dormeau separat. Dormitul separat era pentru cuplurile care nu se mai iubeau, pentru căsătoriile de conveniență, nu pentru el și Nicola. Ei doi erau făcuți din alt aluat. Nu s-a mai obosit să se dezbrace, s-a întins direct în pat și a început a frunzări Casa umbrelor. Pe vremuri, când își dădeau întâlniri, Nicola îi citea cu voce tare pasaje din Dickens. El se simțise stânjenit la început - nu prea obișnuia să citească și i se părea un soi de snobism - , dar cu timpul ajunsese să-i placă. Închidea ochii și ascultă vocea ei domoală, cu accent de Home Counties, jucându-se cu cuvintele. Nu se simțise niciodată mai fericit ca atunci, iar acum ar fi fost în stare să facă moarte de om pentru o înregistrare - una singură - cu ea citindu-i. Însă nu avea să aibă parte de așa ceva niciodată, iar visurile cu cai verzi pe pereți nu servesc la nimic, așa că, în schimb, s-a întins cu cartea în mână. Nu era mare lucru, dar trebuia să se mulțumească doar cu-atât deocamdată."