Cineva se joacă cu viețile noastre – pare să spună Milan Kundera în primul său roman –, cineva leagă și dezleagă întâmplările în care suntem atrași cu sau fără voie, împingându-ne în fundături sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu știm ce să facem. Cineva își râde de noi, propunându-ne idealuri care se transformă irevocabil în propriul lor simulacru, fără a înceta totuși să ne urmărească și să ne otrăvească existența. Cineva se uită la noi necruțător, înregistrând fiecare mișcare a noastră cu o privire de gheață ce nu lasă nici o speranță. Și tocmai acest chip, redat de această privire, e cel pe care, mai presus de toate, ni-l oferă Glumă – chipul de ieri, de azi și dintotdeauna, în care suntem somați să ne recunoaștem.
