Gradini austere

Titlu disponibil cu autograf; încă 1 exemplar disponibile. Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al mărei Poezii. - Nicolae Balotă Aura Christi este cea care posedă cel mai profund sensul tragicului. Discursul său liric, de o forță verbală și imaginativă excepționale, nu evita pathosul. - Sorin Alexandrescu Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial și nici tendințele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esențială, organică, refractară modelor, năzuind spre reinterpretarea semnelor și universaliilor; întrebările pe care și le pune ea au fost și ale înaintașilor, iar răspunsurile transcend achizițiile, relevând evoluția conștiinței în mers, relevând evoluția unei creatoare de mână întâi, cu totul personală. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) și altele confirmă consecventa cu sine a unei conștiințe exemplare. - Constantin Ciopraga Mă auzi tu, oare, înstrăinato? Am citit poeziile tale la ceas de seară, pe o terasă, având în față colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au «prins» foarte bine, ai forța, un simț rar al tragicului și antene pentru transcendență, fără să cazi (din fericire) în ceea ce se cheamă «poezie religioasa». E un instinct păgân care te ferește de o excesivă «creștinare» a poeziei chiar și în Psalmi. - Leon Volovici - fragment dintr-o scrisoare Clapeta din dreapta: „E simplu: îl văd pe Dumnezeu ca pe un partener de dialog, cu care mă cert nu rareori. Citesc adesea serile din Noul Testament mai ales; ei, și atunci începe fierberea... Nu prea merg la biserică decât atunci când simț imperios nevoia – adevăr pentru care Mama de pildă mă ceartă câteodată. Duc biserica mea cu mine; așa pot să mă rog oriunde, oricând. Spre deosebire de Cioran, eu cred că nu Diavolul a făcut lumea, ci Dumnezeu; doar că spre sfârșitul Facerii a obosit un pic; se întâmplă întrucâtva ca într-o proză a lui Rilke, în care cele două mâini ale Domnului se iau la întrecere și se pare că stânga profită de oboseală dreptei... Mă și întreb uneori, pe urmele lui Unamuno: cine sunt eu să-i cer socoteala lui Dumnezeu pentru că lumea în care trăim e așa cum e? (Are dreptul, oare, o gânganie să-și aroge obrăznicia de a se ciondani cu El, cu nimeni altcineva decât cu El?!!) și tot ca Unamuno, invocându-l pe Oberman, îmi răspund: da, căci pentru lume, pentru univers eu sunt nimeni, nu însemn nimic, pentru mine însă sunt totul.” Grădini austere a stat – da, incredibil – în sertarele câtorva edituri circa șapte ani; ani de izolare atroce, de singurătate dorită, iubita, hulită și, iar și iar, iubita... E un volum publicat după o perioadă de secetă, când mi se părea – până la o neagră mânie! – că nu voi mai scrie niciodată poezie... Nici cartea de debut n-am așteptat-o atâtea... secole. E un volum care a circulat pe internet, prietenii trimițându-mi mesaje, scrisori, cronici ad-hoc despre cartea mea de psalmi în răspăr. - Aura Christi Clapeta din stânga: Faptul că Grădinile austere au trecut prin PC-ul meu mi-a prilejuit o bucurie, o tulburare de zile aurorale. Nu m-am putut abține și am citit câteva poeme. N-am mai putut apoi s-o las din mână. M-a învăluit și m-a luat pe sus cutremurată spiritualitate vitală care străbate versurile. Asta nu mi se întâmplă prea des, citind poezie contemporană. - Zoltan Terner Dintr-un presupus outsider al generației ’90, Aura Christi ajunge o figură pregnanță a congenerilor ei, recuperează teren (literar) printr-o maturizare cu totul spectaculoasă. - Mihail Gălătanu Mignona și bătăioasă, cheltuind pasionalitate, războinică în pofida fragilității, împrăștiind texte curajoase pe care amicii internauți nu ezită a le califica «dinamita curată», supărând pe mulți, scriind febril, asumându-și riscurile Balcaniei («linsata», pedepsita, izolată etc.), Aura Christi, citand «vorbele atroce» ale iubitului Nietzsche, vrea să devină ceea ce este: poetă. (...) Metamorfoza e izbitoare; discursul a devenit sincopat, auster, de o incantație adumbrită, cerebrand «viata de vis», testand – prin «poemele de iubire» – temele grave (relația cu maestrul, divinitatea, moartea, poezia) pentru a conchide că, doar povestită, viața e trăită. Mulți dintre exegeții Aurei Christi au subliniat «fulminanta ascensiune» a poetei. Penetranța, Aura Christi a avut șansa de a fi fost văzută în mediile bucureștene. Dar meritele poetei, dincolo de suportul valoric, stau și în tenacitatea autoconstrucției, promovând – programatic – «ruptura». - Adrian Dinu Rachieru