Rezumat Gregor si Profetia despre Napasta - Suzanne Collins
Gregor și Profeția despre Năpastă. Seria Cronici din Subpământ, partea a II-a Aventurile lui Gregor în Subpământ continuă în acest roman fantasy scris de Suzanne Collins, autoarea seriei Jocurile Foamei. După peripețiile din Gregor Pământeanul, primul volum al seriei, Gregor jură că nu se va mai întoarce niciodată în lumea întunecată din Subpământ. Însă gândacii știu că el este singurul care poate dezlega Profeția despre Năpastă. Așa că o răpesc pe sora lui, Boots, pentru a-l aduce înapoi ca să-i salveze. Împreună cu Ares, liliacul cu care avea legământ, Luxa, prințesa rebela din Subpământ, și câțiva prieteni din Subpământ, Gregor pornește într-o nouă aventură traversând primejdiosul Canal subteran, până la galeriile șobolanilor. În acest volum, Gregor află că un erou trebuie să înfrunte, pe lângă nenumăratele pericole, posibilitatea de a pierde pe cineva drag și că deciziile sale pot afecta nenumărate vieți nevinovate. Pentru că, dacă el nu reușește să rupă blestemul din profeție, atât viața lui, cât și existența întregului Subpământ, nu vor mai fi niciodată la fel. Fragment din roman: "A doua zi dimineață, Gregor s-a trezit epuizat și prost-dispus. Un alt subpământean necunoscut i-a adus micul dejun. A lăsat-o pe Boots în grija femeii care îi făcuse baie cu o seară înainte și a ieșit din cameră. Trebuia să înceapă antrenamentul. Indiferent ce însemna asta. După ce a traversat câteva holuri, Gregor și-a dat seama că habar nu avea unde trebuia să se ducă. Luxa spusese ceva despre un teren. Oare se referise la arena sportivă? Ovalul acela mare din piatră, unde subpământenii călare pe lilieci jucau un fel de meci cu mingea, fusese primul lucru pe care Gregor îl văzuse în Regalia. Arena se află la douăzeci de minute de mers pe jos față de palat. În cele din urmă, Gregor a ajuns la o ieșire flancată de doi paznici. Dincolo de ușă se află o platformă legată cu frânghii. Când i-a rugat pe paznici să-l coboare, aceștia s-au mirat. - Nu ai stabilit cu zburătorul tău să te ia din Sala Înaltă, ca să te ducă la antrenament? a întrebat unul dintre ei. Ares și Gregor se despărțiseră în seara dinainte fără să schimbe vreun cuvânt. - Nu. Probabil că Ares a uitat, a zis el. - A, da, Ares, a repetat paznicul și i-a aruncat partenerului său o privire cu subînțeles. Deși Gregor era supărat pe Ares, nu i-a plăcut ce insinua privirea aceea. - Și eu am uitat, a adăugat el. Ar fi trebuit să-i amintesc. Paznicii au încuviințat din cap și i-au făcut loc să pășească pe platformă, pe care apoi au coborât-o cei șaizeci de metri până jos. Deși coborârea a fost lină, fără incidente, Gregor s-a ținut bine de frânghii. Subpământul nu înceta să-i amintească de frica lui de înălțimi. Orașul era plin de locuitori palizi, cu ochi violeți, care își vedeau de treburile lor. Mulți se uitau lung la el, dar, dacă Gregor le surprindea privirea, îl salutau respectuos din cap. Câțiva chiar s-au înclinat. Îl cunoșteau sau cel puțin aflaseră de el. El era războinicul care le salvase orașul de la distrugere. Atenția lor chiar i-a făcut plăcere o vreme, însă după aceea și-a dat seama că ei se gândeau probabil la cum era el nevoit să se ducă după șobolanul acela alb, uriaș. S-a întrebat câți soldați îl vor însoți ca să-l omoare. Pentru ceva atât de mare, de rău... ar putea fi nevoie de o armată întreagă! Când a ajuns la arenă, a văzut ca întârziase. Pe tot terenul acoperit de mușchi erau răspândite grupuri de subpământeni de toate vârstele (...) "
Cauți Gregor si Profetia despre Napasta în format PDF? Gândește-te la Suzanne Collins.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Suzanne Collins a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Suzanne Collins a investit-o în Gregor si Profetia despre Napasta.