„Ca să fiu sincer, mă dau în vânt și după cărțile ceva mai filosofice, care conțin elemente moralizatoare. De exemplu, dintr-o carte despre destin, am aflat că acesta (destinul!) îți joacă feste și că nu trebuie să te încrezi în el. Pe de altă parte, se spune că destinul e forma supremă a libertății răpite! Tu vrei să devii morcov sau foaie de varză, iar destinul te împinge să fii cu totul altceva, împotriva voinței tale, de exemplu să fii Beethoven sau Einstein. Te zbați, dai din picioare ca un copil răzgâiat, țipi că nu vrei, dar destinul te împinge să fii Napoleon, Platon sau Gheorghe din Vale. Ai vrea să mori prost, dar să fii condamnat să ajungi genial este la fel de dureros cu a dori să ajungi genial, dar să fii condamnat să rămâi pentru o vecie prostul-proștilor."
Într-o formulă narativă insolită care combină povestea cu parodia și cu reflecția asupra lucrurilor grave ale zilelor noastre, Haralamba este un roman sub formă de jurnal. Vocea autorului se împletește cu voci ale unor personaje imaginare, născocite de o fantezie ce abandonează de bunăvoie tabuul pudorii: mărturisiri incomode, considerații cinice, dure, critice, scenarii care, în mod evident, provin din cadre de viață mult prea diferite pentru a aparține unui singur om.
Savoarea acestui roman este dată de îndrăzneala jocului imaginativ și de umorul copleșitor al abordării.
Ion Mărculescu s-a născut pe 12 noiembrie 1944 și a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Institutului „Nicolae Grigorescu" (București).
Scrie pentru revista „Litere" și colaborează la „Fotografia" cu texte de teorie, critică și istorie a fotografiei. Participă la expoziții personale și colective de pictură. În materie de artă fotografică, a obținut numeroase distincții dintre care, cele mai importante, două medalii de aur (1986) la Salonul „Fotosport" – Reus din Spania și, în 2010, la același salon mondial, Medalia Salonului și Trofeul Comitetului Olimpic Internațional.
Cauți Haralamba în format PDF? Gândește-te la Ion Marculescu.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ion Marculescu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ion Marculescu a investit-o în Haralamba.