In anul in care Bartolo a decis sa moara

Sunt carti care, prin anumite conjuncturi de lectura, ne activeaza in mod special memoria afectiva si, pentru o vreme, participa la decopertarea imaginara a unor zone blurate ale realitatii, carti care vorbesc simplu despre anumite puteri ale literaturii si despre efectele sale asupra cititorului. Marta, croitoreasa ne-a vorbit multora dintre noi despre construirea sinelui prin altruism intr-un mod intr-atat de personal ca am asteptat o noua carte a ta, Valentina Di Cesare, ca pe vizita unui prieten apropiat, de o intelepciune calduroasa, reconfortanta. (...) Cam aceleasi sunt impresiile si in privinta romanului In anul in care Bartolo a decis sa moara. Lucrurile insa s-au mai complicat din punct de vedere stilistic, desi pare contradictoriu sa ma exprim astfel, din moment ce schimbarea consta in trecerea de la acea naivitate asumata, despre care aminteam bunaoara, la un minimalism bine controlat, din nou excelent transpus in limba romana de Carmen Fageteanu. Maturizarea formulei narative provine, fara doar si poate, si din acutizarea problemelor morale pe care ni le ridici, care, intrate in acest stadiu, necesitau expresii mai taioase, fara volute, fara concesii. In limba romana, o astfel de abordare este greu sa devina convingatoare, insa traducatoarea a gasit din nou ritmul si timbrul care cuprind si exprima, chiar si in aceasta maniera minimalista, o anumita intimitate ce face posibil apelul la empatie pe care ni-l trimiti.- Gabriel Nedelea