Marta, croitoreasa

Cu subtile vibrații și tuse impresioniste, Valentina Di Cesare își conduce cititorul, în acest prim roman al său, într-o lume de epifanii laice, în care „revelația (...) spiritului vizibil al Frumuseții – și al firescului, aș adăuga eu – este stimulată de jocul memoriei” (U. Eco) și de imanența simțului estetic, precum la Proust și la Joyce, antrenând o desfacere personalizată a prezentului, ca un evantai cu modele unice pe fiecare dintre paletele sale. Excepțională prin naturalețea sa și prin capacitatea de a percepe (întocmai ca impresioniștii) realități, pentru ca apoi să le metabolizeze și să le reactualizeze, Marta, croitoreasă, poartă în sine și cu sine întregul univers al cărții, diascopul care va rula destinele ce-i umplu viața și o animă. Prin ea va impune naratorul ritmul, va strecura impresiile, va media expresiile, pentru a o scoate din ascundere, interzicându-i, prin vocea Lidiei, unul din personajele episodice, spre final, secretul: „Secretul tău nu există, așa cum nu există niciun alt lucru uman care să nu poată fi descoperit de cineva”. Marta este propria sa lume, dezvăluită de dialogul interior, transpus de vocea narativă la persoana a treia, fără să-l rupă, propriu-zis, de conștiința personajului. Din dexteritatea cu care folosește această tehnică iese la iveală măiestria scriitoricească a Valentinei Di Cesare, surprinsă și transpusă excelent de traducătoarea Carmen Făgețeanu, aflată și ea la debutul editorial. - Gabriel Nedelea