Cartea In cautarea fericirii PDF

Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucerește. și nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale și pline de eleganță ale acestei cărți. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliștii francezi. Din întâlnirea cu ceilalți, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea și spaimele. Să încercăm, dimpotrivă, să rămânem orientați către locurile marilor întâlniri cu semenii noștri. Există munca făcută cu pasiune, familia, prietenia... Nu e ușor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să știm ce avem de lăsat în urmă: competiția prostească, aroganța plictisului și antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei și mânia persecuției.     Fragment din volumul "In căutarea fericirii" de Bertrand Russell:     “Frica de opinia publică.     Foarte puțini oameni pot fi fericiți dacă întregul lor mod de viață și viziunea lor despre lume nu se bucură de aprobarea celor cu care au relații sociale și, în particular, a celor cu care trăiesc laolaltă. Printre particularitățile comunităților moderne se numără și aceea de a fi împărțite în grupuri ce diferă profund între ele prin moravuri și credințe. Această stare de lucruri debutează odată cu Reforma, ori, mai degrabă, ar trebui să spunem, cu Renașterea, și de atunci încoace a devenit din ce în ce mai pronunțată. Au existat protestanții și catolicii, pe care-i despărțeau nu doar teologiile respective, ci și numeroase aspecte mai practice. Au existat aristocrații, care îngăduiau diverse moduri de acțiune ce nu erau tolerate în mediile burgheze. Apoi au venit la rând cei cu vederi liberale, numiți „latitudinari", și liber-cugetătorii care nu recunoșteau îndatoririle observantei religioase. În zilele noastre, pe tot continentul european există o falie profundă între socialiști și ceilalți, care străbate nu doar viața politică, ci aproape orice sector al vieții. În țările anglofone, există numeroase diviziuni de acest fel. În unele grupuri arta e admirată, pe când în altele se crede că ea vine de la Satana, în orice caz, cea modernă. În unele cercuri devotamentul față de imperiu constituie virtutea supremă, în altele e considerat un viciu, în altele, iarăși, o stupizenie. Oamenii care împărtășesc morala convențională consideră adulterul drept un delict dintre cele mai grave, pe când mari sectoare ale populației îl consideră scuzabil, de nu cumva și efectiv lăudabil. Printre catolici divorțul e total interzis, în timp ce majoritatea necatolicilor îl acceptă ca pe un necesar paliativ al vieții conjugale.     Din pricina acestor deosebiri de vederi, o persoană cu anumite gusturi și convingeri ar putea să se simtă practic proscrisă câtă vreme trăiește înăuntrul unui grup, pe când într-un altul ar fi acceptată ca o ființă umană cât se poate de la locul ei. Iată unde-și are obârșia o foarte mare parte din nefericire, îndeosebi printre tineri. Un tânăr sau o tânără se molipsesc de câte o idee ce plutește în aer, dar descoperă că acea idee este anatemizată în mediul particular în care el sau ea trăiește."