Pentru Gellu Dorian, existența e numai un pretext. Sau nici măcar atît. Oricum, nu face caz de ea decît pentru a-i identifica cu o anume vehementă negativitatea, răul, fie el și contextual. Deși mai totdeauna e contextual, adică de natura umană, și nu etern. Chiar și în poemele în care face pledoaria întoarcerii în natură a€“ o pledoarie implicită, se înțelege a€“, există un miez de nostalgie care are cauze imediate. De drept, întoarcerea aceasta e și ea o revanșă. Să spunem că, dacă pentru Gellu Dorian existența e numai un pretext, lucrul acesta se întîmplă pentru că el pune totul în slujba poeziei?! Ba mai mult decît atît, la el totul devine poezie. Mircea A. Diaconu Nici un poet optzecist nu a rezumat mai frumos, în chip de vers, ca în poezia 1980. Puzzle, măreția uneia dintre cele mai mari generații de poeți a literaturii romA¢ne. Gellu Dorian se identifică pA¢na la pierdere de sine cu spiritul generației `80. Murmurul elegiac atA¢t de profund al poeziei lui se amplifică inconfundabil pe măsură ce pasărea phoenix a trecutului se ridică la cer. Călin Vlasie
