Intoarceti-va la Mine

După câteva decenii de exil, profețiile se împlinesc: împăratul Cirus le dă voie iudeilor să se întoarcă la Ierusalim. Ido, un preot, vede în asta o întoarcere a bunăvoinței divine către poporul ales. De prea multă vreme fuseseră captivi în Babilon, iar mulți dintre iudei, inclusiv propriii lui fii, încep să se îndepărteze de credința străbunilor lor. Nu mulți mai sunt dispuși să lase balta tot ce agonisiseră pentru a se întoarce în țara lor de baștină și la Dumnezeul lor. Călătoria spre Țara Făgăduinței nu e lucru simplu. Greutățile întâmpinate îi fac să se clatine în credință chiar și pe cei mai tari, care încep să se îndoiască de chemarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Zaharia, nepotul lui Ido, are de făcut o alegere cruntă între credința bunicului și familia rămasă în Babilon. Însă o întâlnire neașteptată cu Cel Preaînalt îi va marca viața și va schimba istoria pentru totdeauna. Romanul Întoarceți-vă la Mine reia istoria din Vechiul Testament sub forma poveștilor de viață a doi bărbați care, trăind în vremuri tulburi, se văd puși să aleagă, cu inima sfâșiată, Lynn Austin este autoarea a numeroase cărți de ficțiune pe teme biblice și istorice, vândute deja în peste 1,5 milioane de exemplare în lumea întreagă. Opt dintre romanele sale istorice au fost premiate cu premiul Christy, iar romanul Tărâmuri ascunse a fost ecranizat de Hallmark. Lynn locuiește, în prezent, în Michigan împreună cu soțul ei. Fragment din carte: „Zaharia nu mai pricepea nimic. Stătea pe muntele Templului în ziua a zecea a lunii Tișri, înghesuit printre miile de pelerini adunați de Ziua Ispășirii, cu mintea vuindu-i de întrebări. Tânărul păstor Hanan murise de pe urma rănilor în noaptea aceea. De ce îngăduise Atotputernicul așa ceva? De ce-l adusese pe Hanan și pe familia lui la sute de kilometri distanță de casa lor din Babilon, doar ca să-i pună capăt vieții într-un mod atât de violent? N-ar fi trebuit să-i apere Cel Preasfânt de vrăjmași? Şi de ce nu voiau cei din fruntea lor, Sesbatar și Zorobabel, să dea de urma făptașilor și să-i pedepsească? Ucigașii lui Hanan aveau să rămână slobozi, ca vlăjganii care îl atacaseră pe el. Era de-a dreptul absurd. Curtea era prea aglomerată și Zaharia prea departe de altar ca să vadă ritualul săvârșit de marele-preot în straie brodate. Nu reuși decât să surprindă crâmpeie de mișcare și să simtă aroma jertfelor purtată uneori pe aripile vântului până la el. Dar știa din cele învățate ca în ziua aceea sfântă, Atotputernicul avea să-l ierte de păcate — pe el și întregul popor — dacă se căiau pentru ele. Animalele de jertfă aveau să moară în locul lui. După aproape șaptezeci de ani fără altar, fără o cale de izbăvire, el și oameni ai lui Dumnezeu aveau să primească în sfârșit iertarea. Oare Hanan nu se caise? Oare existase în viața lui un păcat cumplit aducător de moarte? Sau poate păcătuiseră cu toții pentru că nu se apucaseră imediat de zidit.”