Pe aceasta temelie

Seria „Cronicile întoarcerii din exil”, Volumul 3 Piatra lângă piatră, zidul se va ridica din nou pentru a împrejmui cetatea lui Dumnezeu Când primește vestea că zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse, Neemia, cu inima mâhnită, caută călăuzirea lui Dumnezeu în post și rugăciune. Primind o învoire neașteptată de la slujba lui de paharnic al împăratului persan Artaxerxe, Neemia pornește spre Ierusalim, cu scopul de a reconstrui zidul cetății – fără să-i treacă prin minte ce primejdii îl așteaptă la sosire. Căpeteniile din țările învecinate îi devin cei mai mari dușmani, plănuind chiar să-l omoare pe Neemia pentru că lucrările de reconstrucție să se sisteze pe veci. Între timp, o secetă lăsase țara calică, până acolo că multe familii erau gata să-și dea copiii ca sclavi numai să nu moară de foame. Încheiere a seriei „Cronicile întoarcerii din exil”, volumul Pe această temelie surprinde, prin prisma câtorva personaje, istoria reconstruirii zidului cetății Ierusalim. Ilustrând credința care strălucește în mijlocul asupririlor, povestirea din Vechiul Testament oferă speranța că, în ciuda aparențelor, îndurarea lui Dumnezeu rămâne peste cei credincioși. Fragment din carte: "Trecu de la unul la altul porunca împăratului, cercetând reacțiile celorlalți dregători. Tobia, amonitul, stăpânea peste ținutul de la răsărit de Iuda, de dincolo de râul Iordan, și era vecinul cel mai apropiat. Acesta privi doar în treacăt scrisoarea și o dădu mai departe. Tobia era un nume evreiesc obișnuit ce se tălmăcea prin „Domnul e bun", și bărbatul părea într-adevăr iudeu, cu barbă, chipiu și mantia tradițională cu ciucuri. Neemia se întreba cum de ajunsese căpetenia amoniților, vrăjmașii dintotdeauna ai lui Israel și urmașii lui Lot, nepotul lui Avraam. Tobia era tăcut, retras și greu de descifrat. Nu ieșea în evidență prin nimic - nici prin înălțime și greutate, nici prin trăsăturile feței și îmbrăcăminte, de parcă ar fi căutat să treacă neobservat și să se piardă prin mulțime. Ghesem, căpetenia triburilor arabe de la hotarul de miazăzi cu Iuda, se sinchisi și mai puțin de scrisoarea lui Neemia, lăsând-o pe mâna aghiotantului său s-o studieze. Stăpânind peste ținuturile arabe ce se întindeau din Egipt până în Arabia și la miazăzi de Iuda, Ghesem se bucură de un statut privilegiat sub domnia împăratului persan, venind la curtea acestuia în fiecare an. Neemia îl ținea minte pe dregătorul oacheș și bărbos, cu keffiyeh și mantii albe fluturând în vânt, dar spera că Ghesem să nu recunoască în el pe fostul paharnic al împăratului. Căpetenia edomiților, al cărui teritoriu se întindea tot la hotarul de miazăzi cu Iuda, păru să se ia după Ghesem. Singurul care vădi un oarecare interes în citirea poruncii fu dregătorul ținutului Așdod, de la apus de Iuda. Toți aceștia erau politicieni cu experiență, în timp ce Neemia nu era. Dar anii petrecuți în slujba împăratului îl învățaseră multe, chiar dacă nu făcuse decât să-i servească vinul. în mintea lui stăruia gândul că, la urma urmei, numirea sa ca dregător venea de la Atotputernicul."