"Vremea se dezmorțea. Iarna, istovită ca o babă răutăcioasă, se zgârcea mereu, simțind apropierea primăverii din ce în ce mai dezmierdătoare. Haina de zăpadă se zdrențuia dezvelind trupul negru al câmpurilor... Ion de-abia așteptase zilele acestea. Acum, stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vază, să le mângâie ca pe niște ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de omăt, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima moșiei. Dorea să simtă lutul sub picioare, să i se agațe de opinci, să-i soarbă mirosul, să-și umple ochii de culoarea lui îmbătătoare... Ieși singur, cu mâna goală, în straie de sărbătoare, într-o luni. Sui drept în Lunci, unde era porumbiștea cea mai mare și mai bună, pe spinarea dealului... Cu cât se apropia, cu atât vedea mai bine cum s-a dezbrăcat de zăpadă locul, ca o fată frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa arătându-și corpul gol, ispititor... Sufletul îi era pătruns de fericire. Parcă nu mai râvnea nimic și nici nu mai era nimic în lume afară de fericirea lui. Pământul se închină în fața lui, tot pământul... Și tot era al lui, numai al lui acum... Se opri în mijlocul delniței. Lutul negru, lipicios îi țintuia picioarele, îngreundându-le, atrăgându-l ca brațele unei iubite pătimașe. Îi râdeau ochii, iar fata toată îi era scăldată într-o sudoare caldă de patimă. Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma, să crâmpotească în sărutări, întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunțuroase și umede. Mirosul acru, proaspăt și roditor îi aprindea sângele. Se aplecă, luă în mâini un bulgăre și-l sfărâmă între degete cu o plăcere înfricoșată. Mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu. Sorbi mirosul, frecându-și palmele." Cuprins: Volumul I - Glasul pământului: Începutul Zvârcolirea Iubirea Noaptea Rușinea Nunta Volumul II - Glasul iubirii: Vasile Copilul Sărutarea Ștreangul Blestemul George Sfârșitul
