Recenzie „Ion” de Liviu Rebreanu

de | mart. 4, 2017 | Beletristică, Literatura Română, Recenzii cărți

Liviu Rebreanu este un creator mai aparte al literaturii, încercând prin operele sale să reprezinte, printr-un plan foarte lipit de viata personajelor, lumea rurală în care omul român, de obicei, ajunge să sufere, în spațiul românesc din Ardeal.

În opinia mea, romanul „Ion” prezintă aceste caracteristici, deoarece în această carte, printre aceste rânduri, sunt prezentate exact, viețile acelor personaje, urmărind evoluția lor, în cazul lui Ion, de jos,până ajunge sus și iar decade încheindu-se soarta lui. Tot asa sunt prezentate și celelalte personaje, fiind omorâte sau închise precum George la închisoare.
Liviu Rebreanu, în acest roman, încearcă sa prezinte cât mai bine viața acelor oameni din Ardeal cotropiți de maghiari și cu o dorință mare de a se uni cu patria mamă.

Pentru a reprezenta mai bine acea atmosferă, Rebreanu făureşte o legătură între familia lui Herdelea și acei țărani români. Această legătură vrea să prezinte certurile și gândirile politice diferite a celor două neamuri.

Liviu Rebreanu nu dorește să prezinte în prim plan certurile și dorința oamenilor din Ardeal pentru unire, el dorește să prezinte ceea ce se pierde, pierderea țăranului român, care se va produce peste 200 de ani mai încolo.El a prevăzut această problemă, pentru a trezi lumea la realitate și pentru a-i scăpa de toate probleme pe care le căpătase neamul românesc.

În acest roman este prezentat foarte bine procesul de diakrisis și mai bine zis prin evazionism. Acei români de Ardeal devin deznădăjduiți, alegând la vot deputatul ungur, precum face și Zaharia Herdelea, împreună cu toată familia lui. Acest lucru arată clar dorința lor străină care e mult mai puternică decât dorința lor personală, dorința de a avea un neam. Deși își trădează neamul, ei nu suferă mult, doar pierzând averea și căpătând o frică asupra jandarmilor unguri.Acest lucru nu se poate numi pedeapsă ci doar o stare pentru ca neamul lor să fie iertat.

Deoarece Liviu Rebreanu, reușește să prezinte clar națiunea și poporul din Ardeal, el poate fi considerat ca fiind creator al romanului realist obiectiv.

Recomand citirea integral!

Titlu: ION
Autor: Liviu Rebreanu
An apariție : 1920
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 300
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4336

Alte recenzii de la Liviu Rebreanu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Raoul Buculet a fost redactor Booknation.ro și a scris 1 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Raoul Buculet aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

Am citit cartea in liceu. Desi era o lectura obligatorie pot spune ca mi-a placut 🙂 . Chiar merita citita