Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă.
Liviu Rebreanu mărturisește că în lunga să trudă de creație, în cei 7 ani în care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectiva“, emoția, iar pe de altă parte, acumularea de material documentar.
O scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod deosebit și a constituit punctul de plecare al romanului „Ion“. Aflat la vânătoare, Rebreanu a observat „... un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat, deodată „și-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit și s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudățenie“.
Carte recomandată de Ioan-Aurel Pop în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".
