Jurnalul de la Paltinis

    Ediția aniversară la 30 de ani a Jurnalului de la Păltiniș cuprinde textul original al primei apariții, din anul 1983, și fragmentele de text excluse atunci de cenzură. Secțiunea "Anexe" cuprinde: • două texte ale autorului legate de Jurnal ("Ce înseamnă a fi european în Estul postbelic?" și "După douăzeci de ani") • reacțiile cele mai importante care au apărut în presa culturală imediat după apariția Jurnalului     „...O astfel de carte istorisește o fabulă care, cu sau fără noi, merită să fie inventată.“ (Constantin NOICA)       "Mult iubite Domnule Noica,     Țin pe masa mea o poză pe care Andrei ne-a făcut-o la Păltiniș, în timp ce urcam pe poteca pietruită care duce spre cabana d-voastră. Poza este făcută din spate și are în ea o elocventă a însoțirii care mă fascinează de câte ori o privesc. Poate pentru că astăzi este ajunul Crăciunului și simt nevoia să mă deschid către obiectele iubirilor și venerațiilor mele, mă întorc către d-voastră, din depărtarea aceasta care apropie în chipul cel mai adânc, și vă mulțumesc pentru drumul pe care, cu spatele întors către lume, m-ați lăsat să îl facem împreună. De „despărțit“ poate fi vorba doar în sensul că drumul ce mi se deschide în față trebuie de-acum să-l străbat singur, vegheat doar de privirea d-voastră, pe care îmi place să o simt în urma mea ca pe o însoțire, ce îmi măsoară din depărtare poticnirile, șovăială și regăsirile. Așa mă simt în clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastră... Gabriel" (Gabriel Liiceanu către Constantin Noica, 24 decembrie 1982)       „Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultura e a sta într-un picior. În fotografie și eu sunt într-un picior, și el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe când el e pe cel stâng. Acesta e raportul.“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)     „Asist cu bucurie la «despărțirea» lui Gabriel de mine. O grăbesc chiar. Voi sfârși în singurătate, așa cum mi-am dorit. Sau poate legat numai de departele meu...“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)