Oriunde mergea Eureka, era și el acolo: Ander, un băiat blond și misterios care îi spunea că e în pericol. Acesta știa lucruri despre Eureka pe care fata încă nu le cunoștea, dar nu și cel mai întunecat secret al ei: din clipa în care își pierduse mama în urma unui accident ciudat, Eureka își dorea să fi murit la rândul ei. Avea puține lucruri la care ținea cu adevărat: doar pe prietenul ei, Brooks, și niște amintiri de familie - un medalion, o piatră misterioasă și o carte veche despre o fată care a avut inima franța și a plâns atât de mult, încât a scufundat un întreg continent sub apa mării. Dar și Ander avea secretele lui. Povestea devine de-a dreptul obsedantă, iar viața Eurekăi, mai întunecată decât și-ar fi închipuit vreodată. Fragment din roman: „Familia Trejean locuia pe o plantație restaurată, în districtul bogat din sudul orașului. Câmpuri de bumbac flancau mica vecinătate de importanță istorică. Locuințele aveau coloane, două etaje, straturi frumoase de azalee roșii și erau umbrite de stejari antebelici. Curbura golfului din jurul curții din spate a casei familiei Trejean era ca un cot care oferea o priveliște dublă spre apă. Toți elevii din clasa a douăsprezecea și cei cu relații din clasele mai mici fuseseră invitați la Labirintul Uluitor. Era o tradiție să mergi cu barca și să acostezi în partea dinspre golf a petrecerii. Cu un an înainte, Eureka și Cât călătoriseră cu barca cu motor șubredă a cărei cârmă scârțâia, la care fratele mai mare al lui Brooks, Seth, renunțase când plecase la universitate. Călătoria de o jumătate de oră în frig din New Iberia spre golf fusese aproape la fel de amuzantă precum petrecerea. În seara aceasta, deoarece Brooks nu era disponibil, Cât căutase alte variante de transport. Îmbrăcându-se, Eureka nu se putu abține să nu și-o imagineze pe Maya Cayce stând lângă el pe barcă, băgând mufa iPodului în difuzoarele portabile și mângâindu-i bicepșii. Își imagină părul ei revărsându-i-se pe spate precum tentaculele unei caracatite negre, în timp ce barca plutea pe apă. În cele din urmă, Julien Marsh, al cărui prieten Tim avea o barcă de agrement de culoare verde-mentă din anii '60, cu locuri libere, se dovedi a fi soluția găsită de Cât. La ora opt, când camioneta lui Julien parcă în fața casei Eurekăi, tatăl ei stătea la fereastră, bând cafeaua rece rămasă în cana maro pe care, înainte ca mașina de spălat vase să șteargă vopseaua, scria „Te iubesc, mamă". Eureka trase fermoarul impermeabilului ca să acopere decolteul adânc cu paiete al unei rochii pentru care Cât petrecuse doar cinci minute pe Facetime să o convingă de faptul că nu era vulgară."
