Laleaua neagră, publicat în 1850, este un roman istoric a cărui acțiune se petrece la sfârșitul secolului al XVII-lea, surprinzând evenimentele prin care Wilhelm de Orania preia puterea în Olanda, pe fondul masacrului fraților Johan și Cornelius de Witt, acuzați de înțelegeri secrete cu Franța. În acest timp, departe de tumultul politic, tânărul Cornelius van Baerle, finul lui Cornelius de Witt, se dedică pasiunii cultivării de lalele, încercând să creeze o lalea neagră, pentru care Societatea Horticolă din Haarlem oferă un premiu de o sută de mii de florini. Văzându-l aproape izbutind acest lucru, vecinul său, din invidie și avariție, îl denunță drept complice al lui Cornelius de Witt. Acuzat de înaltă trădare, van Baerle ajunge astfel la temniță. Singura lui consolare este Roza, frumoasa fiică a temnicerului, care îl ajută să născocească un plan pentru a-și crește lăleaua în secret. Răsturnările de situație mențin suspansul până în ultimele pagini ale cărții.
