Istoria nu este numai despre eroi, regi sau victorii în bătălii! Aparițiile din colecfia “File de istorie" sunt cărți care vorbesc altfel despre lumea de ieri, altfel decât o face istoria mare. Când Nicolae lorga și A. C. Cuza înființează, în 1910, Partidul Naționalist-Democrat, cu un program populist și antisemit, terenul era deja bine jalonat: 1906 — revoluția sângeroasă din Piața Universității; apariția gazetei Neamul românesc; 1907 — alegerea lui lorga ca deputat de lași. Se schimbaseră doar tehnicile confruntării, constantele fiind tot patriotism și xenofobie. Toate aceste acțiuni fac parte din mișcarea politică în care originează extremismul românesc interbelic. Acel extremism înrudit cu militantismul românesc prezent în textele cu care lorga își inflamează auditoriul compus din scriitori, studenți, elevi, organizații civice. Între luptele de stradă, adeziunile la platforma organizației cu rezonanțe masonice a Fraților Buni Români și scuzele acuzatoare e o epistemologie a discursivului, a mișcărilor și pauzelor calculate. Între frânturile de idei se stabilesc conexiuni la distanță, configurând volumul sub forma unui set de hipertexte. Legăturile sunt algoritmizate după un principiu simplu: REVOLUȚIA CA MODUS OPERANDI. Fragment din volum: “Acesta este blestemul care atinge totdeauna un popor, ca poporul irlandez, că poporul evreiesc, care, fie chiar fără voia lui, a părăsit singura limbă în care se poate exprima pe deplin viața sufletească a acelui popor (mari aplauze), fiindcă viața sufletească, conștiința și limba unui popor sunt unul și același lucru. Într-un colț din Ardeal, trăiește până astăzi o parte a poporului românesc care nu mai știe românește, care s-a pierdut în secuimea ce locuiește acea parte a Ardealului. Sute și mii de oameni, răspândiți în acest ținut străin, au față de roman, au portul de roman, dar nu mai știu românește. Când îi întreabă cineva ce sunt nu pot spune decât în limba cotropitorului lor: și eu sunt român! Și atât! Acești oameni nenorociți, această parte căzută și pierdută a poporului românesc, mai păstrează o amintire că au fost cândva români pe deplin și că mai sunt și astăzi români, în oarecare măsură scăzută și depreciată, prin faptul că au biserici deosebite și lege deosebită de legea și bisericile secuilor. Dacă n-ar fi existat legea și biserica de altă confesiune, de mult această frântură a poporului nostru s-ar fi pierdut cu desăvârșire în mijlocul îmbelșugatei naționalități care o înconjoară din toate părțile. Atâta vreme însă cât un neam se păstrează numai prin religia sa și numai prin numele său sau și prin anumite amintiri istorice — precum se păstrează și poporul evreu atâta vreme acel popor este condamnat la o viață stearpă. Din toate regiunile românești, în adevăr, ne-au venit scriitori, ne-au venit conducători politici, ne-au venit cântăreți și îndreptători ai vremurilor. Niciodată nu ne-au sosit astfel de oameni din acea secuime nenorocită unde poporul românesc a păstrat numai numele nostru, fără nimic din limba strămoșilor noștri. În fundul Bucovinei, dincolo de Prut, sunt sate întregi, un ținut întreg de oameni care au fost cândva români și care acum grăiesc limba ruteană."
