Marturisirea si interogatoriul in procesul civil

    Din punct de vedere practic, mărturisirea este intim, chiar indisolubil legată de interogatoriu. În contextul În care mărturisirea spontană reprezintă o rară avis, cel interesat trebuie să dispună de un mijloc procesual pentru obținerea unei mărturisiri forțate – iar acest mijloc este, par excellence, interogatoriul. Mai mult decât atât, legiuitorul național modern conferă mărturisirii o forță probantă deosebită, făcând a răsună astfel În contemporaneitate, cu aceeași intensitate, vechile adagii de o Încântătoare poetică: confessio est regina probationum, confessio est probatio omnibus melior sau probatio probatissima.     Singura lucrare monografică pe această temă existentă pe piața juridică, prezența vine inclusiv cu un capitol dedicat redactării unui interogatoriu eficient, prin fructificarea atât a experienței autorului, cât și a unor informații din domenii variate ca sintaxa, logică, psihologie sau istorie, din care nu puteau lipsi referințele din operele marilor inchizitori.       Fragment:       „Capitolul V     Interogatoriul        [130] Legiuitorul dedica interogatoriului mai multe articole, respectiv începând cu art. 351 și finalizând cu art. 358 NCPC. Aceste dispoziții formează corpul „dur" al instituției, dar care inevitabil se coroborează și cu alte texte în cadrul cărora interogatoriul este evocat - de exemplu în cadrul art. 51 alin. (3), art. 157 alin. (2), art. 194, lit. e), art. 203 alin. (1), art. 229 alin. (2) pct. 3, art. 241 alin. (4), art. 250, art. 254 alin. (4) lit. c), art. 295, art. 381 NCPC.      [131] Ne atenționăm ab initio cititorii ca prezența porțiune a lucrării va fi una mai tehnică (și tratată ca atare) tocmai datorită caracteristicilor subiectului analizat. Abordarea noastră va consta astfel în citarea (primordială) a textului de lege (art. 351-358 NCPC), urmată de analizarea individuală a fiecăruia în parte, sub toate unghiurile și evident cu coroborările textuale de rigoare. Într-adevăr, pe parcursul lucrării am mai făcut referire fie doar la dispozițiile art. 351-358 NCPC, însă acest lucru a fost cumva inevitabil în respectivul context dat. Totuși, analiza aprofundată, în extenso, a dispozițiilor tot amintite va fi realizată în cadrul următoarelor pagini.       Încuviințarea interogatoriului     Art. 351 - Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.        Avem aici un text clar, claritate care-l face astfel ușor de decelat. Așadar, interogatoriul va putea fi solicitat de către oricare dintre părțile din proces, instanța urmând a-l încuviință sau nu. Termenul „încuviință" este uzitat aici cu sensul de admite/aprobă. Aspectul că legiuitorul uzitează sintagma „poate încuviința" nu înseamnă că a conferit instanței o putere discreționară. Orice marjă de apreciere a instanței este ponderată de obligativitatea motivării soluției în fapt și în drept în baza art. 425 alin. (1) lit. b) NCPC, dar și în lumină art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care înglobează dreptul fundamental al justițiabilului la motivarea hotărârilor judecătorești.”