Mic studiu asupra gazduirii egalitare a minorilor dupa divort

În ciuda titlului său, prezența lucrare reprezintă prima tratare în extenso din literatura română a problematicii găzduirii egalitare a minorilor. Într-adevăr, temă a mai fost evocată și anterior, dar doar en passant, cu probabilă întâietate tot de către noi, atunci în monografia „Exercitarea autorității părintești după divorț”, publicată în anul 2012. Deși o temă care a iscat discuții vivante și pasiuni aprinse în state cu dezvoltare și cultura juridică superioară, pe plan național găzduirea egalitară pare să fie mai cunoscută și disputată de către societatea civilă, decât de doctrina de specialitate ori în practica instanțelor judecătorești. Totuși, oriunde am privi, să o recunoaștem franc, nivelul cunoștințelor este unul elementar. Chiar aprofundată fiind (și ne-ar plăcea enorm să ne înșelăm) găzduirea egalitară nu-și va găsi o largă aplicare. Nu neapărat pentru că ar reprezenta un concept foarte sofisticat, cât mai degrabă prin prisma faptului că pentru a „rodi” are nevoie de un anumit gen de societate – ca grad de civilizație, mentalitate, tradiție, seturi de valori ș.a.m.d. Societatea românească nu ne apare defel un teren fertil găzduirii egalitare. Fără speranță, în al nostru declin că societate nu vom avea parte nici măcar de frumusețea ruinelor. O decadență grandioasă rămâne apanajul exclusiv al marilor civilizații. Iar atunci prezența lucrare este chiar totalmente în van, fatalmente zadarnică? Pesemne că da, deși ne place să credem că este o ofrandă adusă acelui sfânt al cauzelor pierdute și fără speranță.