Bestseller internațional, numărul 1 în topurile din Europa și America, vândut în peste 4 milioane de exemplare și tradus în peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poartă semnătura regizorului Rob Marshall și a primit în 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar și 3 premii Bafta. Ce este o gheișă? Un obiect al dorinței. O operă de artă în mișcare. Un actor, un artizan, un entertainer, după tradiția japoneză. Un tip uman la granița clișeului cultural, imposibil de redat în categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care posedă, în cea mai înaltă măsură, rafinamentul artelor lumești. Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi inițiată în artele gheișelor. Ritualurile seducției sunt nenumărate, într-o lume al cărei eșafodaj se sprijină pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginității unei adolescente sau pe țeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheișă, ajunge să stăpânească destine, să dețină secrete și să construiască un imperiu al erotismului ritualic. În parte roman istoric, în parte bildungsroman, în parte basm, Memoriile unei gheise îi dezvăluie cititorului o lume dispărută, de un exotism plin de rafinament. - The New York Times Fragment din romanul "Memoriile unei gheise" de Arthur Golden "Când m-am întors la okiya, Mătușica mă aștepta să mergem la baia publică, ceva mai în jos pe aceeași stradă. Mai fusesem acolo și înainte, dar numai cu slujnicele mai în vârstă, care de obicei îmi dădeau un prosop micuț și o coajă de săpun, apoi se lăsau pe vine pe podeaua de gresie ca să se spele, în timp ce făceam și eu același lucru. Mătușica era mult mai amabilă și m-a ajutat să mă spăl pe spate. Am fost surprinsă de cât era de lipsită de sfială și de cum își legăna de colo-colo sânii lăsați, de parcă n-ar fi fost altceva decât doi săculeți. De câteva ori, din greșeală, chiar m-a lovit peste umăr cu unul din ei. După aceea m-a dus înapoi la okiya și m-a îmbrăcat în primul chimono de mătase pe care-l purtasem vreodată, unul albastru aprins cu ierburi verzi la tiv și cu flori de un galben strălucitor pe mâneci și pe piept. Apoi m-a condus sus, în camera lui Hatsumomo. Înainte de a intra, m-a avertizat sever ca nu cumva s-o deranjez pe Hatsumomo în vreun fel, sau să fac ceva ca s-o supăr. Pe atunci nu am înțeles, dar acum știu exact de ce era atât de îngrijorată de acest lucru. Pentru că, vezi tu, când se trezește dimineața, o gheișă e la fel ca oricare altă femeie. Tenul poate să-i fie lucios după somn și răsuflarea ei poate avea un miros neplăcut. E adevărat, poate avea o coafură uimitoare chiar și când se chinuie să deschidă ochii, dar în toate celelalte privințe e o femeie ca toate femeile, și deloc gheișă. Numai când se așază în fața oglinzii ca să se fardeze cu atâta grijă devine gheișă. Și nu vreau să spun cu asta ca atunci începe să arate ca o gheișă. Atunci începe de fapt să gândească așa."
Cauți Memoriile unei gheise în format PDF? Gândește-te la Arthur Golden.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Arthur Golden a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Arthur Golden a investit-o în Memoriile unei gheise.