Misterioasa dispariție a unui pitic de grădină

Suntem cu toții niște umbre De om dezamăgit un pic, Ne consolăm însă cu gândul Că omul e și mai pitic. Suntem cu toții cam ridicoli Și la gândire cam greoi, Dar omul fără sens în viață E mai ridicol decât noi.   Fiecare grădină are piticii ei: bucătari, florari sau jucători de cărți, pitici cu telefon, binoclu sau telecomandă. Din plastic, ceramică, ghips sau lemn.   Din când în când, se strâng cu toții sub clar de lună pentru a se încărca de energie și... a mai uita de oameni. Neglijate, micile obiecte-ființe hotărăsc să părăsească grădinile, la îndemnul lui Filip, băiatul care le călăuzește, roiuri-roiuri, cu sunetul legendar al fluierului.   Revolta piticilor naște o aprigă dezbatere publică despre sensul vieții, iar proprietarii lor, cu sufletul răscolit, își cântăresc cu luciditate idealurile pierdute și bucuriile uitate. Ilustrații color de Andra Bădulescu.