De la 1812, dată anexării silnice către Rusia, care a luat ceea ce a prefăcut în „Basarabie" — Basarabia fiind, de fapt numai partea de jos a terii, către Durbare, — pentru că n-a fost în stare să păstreze la încheierea tratatului din București Principatele amândouă ori măcar Moldova întreagă, până la data proclamării „Republicii Moldovenești" pe care împrejurările erau s-o ducă mult mai răpede de cum credeau întemeietorii ei la unirea cu noi, cei din vechea Românie, a fost oare în Basarabia vreo întrerupere a spiritului românesc, măcar în anume din clasele aflătoare acolo? S-a întins vreodată asupra acestei Moldove răsăritene, cuprinzând atât de mult din gloria trecutului luptător, care ni este comun, acea necunoștință a lucrurilor românești, acea părăsire a tuturor amintirilor, acea uitare de sine pe care o cred neștiutorii pe care vreau s-o întărească în mințile acestora oamenii cari socot, fără dreptate, ca un act politic se poate îndeplini, ca prin vrajă, instantaneu, năprasnic, fără nimic din acea atmosferă culturală, din acea pregătire sufletească prin care singure popoarele pot să ajungă la ținta lor, — restul fiind numai o întâmplare o aventură? N. lorga, Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Iași. TiPografia ,Neamul românesc". 1918
