Notre-Dame de Paris

Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-și practica meseria în fața Catedralei Notre-Dame, cea mai înaltă construcție a Parisului medieval. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgostește de ea și încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmărită de poliție și condamnată la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocoșatul de la Notre-Dame, a fost ecranizată de multe ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul din 1999. Fragment din cartea "Notre-Dame de Paris" de Victor Hugo: "Notre-Dame de Paris e, îndeosebi, un curios eșantion al acestei varietăți. Fiecare țară, fiecare piatră a venerabilului monument este o pagină nu numai de istorie a țării, ci chiar de istorie a științei și a artei. Astfel, ca să dăm numai amănuntele principale, pe când mica Poartă Roșie atinge aproape limitele gingășiei gotice din secolul al XV-lea, stâlpii dinăuntrul catedralei, prin volumul și gravitatea lor, duc înapoi paria la abația carolingiană Saint-Germain-des-Pres. între poarta aceasta și stâlpi ai zice că sunt șase veacuri. Până și hermeticii găsesc în simbolurile marelui portal rezumatul satisfăcător al științei lor, biserica Saint-Jacques-de-la-Boucherie o hieroglifă atât de completă. Astfel, abația romanică, biserica filosofală, arta gotică, arta saxonă, greul stâlp rotund care amintește de Grigore al VII-lea, simbolismul ermetic prin care Nicolas Flamel îl anunță pe Luther, unitatea papală, schismă, Saint-Germain-des-Pres, Saint-Jacques-de-la-Boucherie, toate sunt contopite, combinate, amalgamate în Notre-Dame. Biserica această centrală și generatoare este un fel de himeră printre vechile biserici ale Parisului; ea are de la una capul, de la altă membrele, de la altă crupă, câte ceva din toate. Repetăm, construcțiile acestea hibride sunt interesante pentru artist, pentru amatorul de antichități, pentru istoric. Ele fac să, se simtă în ce măsură arhitectura e primordială prin faptul că demonstrează ceea ce demonstrează și vestigiile ciclopice, și piramidele egiptene, și giganticele pagode indiene, și anume că marile ei produse sunt mai puțin opere individuale, cât opere sociale; că ele sunt, mai degrabă, născute din durerile facerii unor popoare decât din sclipirea unor oameni de geniu; că, ele sunt moștenirea pe care o lăsă o națiune; că, ele sunt straturile pe care le depun veacurile; că, ele sunt reziduurile evaporărilor succesive ale societății umane; într-un cuvânt, că, ele sunt niște specii de formații. Fiecare val al vremii își depune deasupra aluviunile, fiecare neam își depune stratul peste monument, fiecare ins își aduce piatra lui. Așa fac castorii, așa fac albinele, așa fac oamenii. Mare simbol al arhitecturii, Turnul Babel e un stup."