Au trecut douăzeci de ani nu doar din viața muschetarilor lui Dumas , ci și din cea a nesimțitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 și cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situația s-a ameliorat din ce în ce mai rău”. Formele nesimțirii s-au diversificat, canalele împrăștierii ei în spațiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut rețelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a întețit viforul șovin și xenofob. Plăcerea de-a insulta și de-a mânji e la aceleași cote ca acum două decenii, semn că „România educată” a fost și rămâne un slogan fără acoperire. Cartea de față e un (nou) tur ghidat al nesimțirii, care conține o serie de probe ale virtuozității în domeniu. Uneori, pitorescul se îneacă în abjecție, alteori râsul îngheață pe buze. Radu Paraschivescu își plimbă cititorii prin câteva zone și spații din care bunele maniere au fost evacuate și unde domnește mârlănia. În politică și în fotbal, în sala de spectacole și în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimțirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă și agresivă, ea vorbește despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ține loc de răspuns la întrebare. Noul ghid al nesimțitului e cronica unei vieți punctate de răcnete, scandări obscene, găselnițe rasiste, gesturi revoltătoare și dispreț.
