Cartea Numele vantului Ed.2017 PDF

    Numele vântului: Cronicile ucigașului-de-Regi. Ziua întâi de Patrick Rothfuss     Într-un târgușor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbăd, învăluit de întreită tăcere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimbă însă când la han își face apariția Cronicarul, un învățat hotărât să scoată la lumină trecutul misterios al hangiului. Căci Kote este nimeni altul decât Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit și muzician desăvârșit, Kvoth Neînsângeratul, Kvothe Ucigașul-de-Regi. Dornic să lămurească adevărul din spatele propriei legende, Kvothe își deapănă povestea, de la copilăria într-o trupă de artiști ambulanți și anii de mizerie petrecuți ca orfan pe străzile unui oraș înțesat de primejdii până la nemaipomenitele peripeții că învățăcel la marea Universitate, locul unde știința se împletește cu magia. Iar, dincolo de toate plutește o abia-ghicită amenințare...     Marcând debutul literar al lui Patrick Rothfuss, "Numele vântului" este mai mult decât un roman fantasy: bildungsroman, satira academică și poveste de dragoste, cartea va captiva imaginația cititorilor de toate vârstele.      Fragment din romanul "Numele vântului" de Patrick Rothfuss:     „Abia a doua zi, spre seară, coborî Cronicarul scările și veni în sala mare a hanului Piatra de Hotar. Era tras la față și se clătină ușor pe picioare, dar își ținea tașca subțire de piele la subrat.     Kote ședea în spatele tejghelei, răsfoind o carte.     - O, oaspetele nostru fără de voie! Cum va mai e capul?     - Îmi zvâcnește un pic când îl mișc prea repede, răspunse Cronicarul ducând mâna la ceafă. Dar încă mai merge.     - Mă bucur s-aud, spuse Kote.     - Unde mă... șovăi Cronicarul, uitându-se într-o parte și în alta. Suntem cumva în Nicăurea?     Kote dădu din cap că da.     - Mai Nicăurea de-atât nici că se poate, răspunse el, făcând un gest larg cu brațul. Metropola înfloritoare. Își duc traiul aici câteva... zeci de oameni.     Cronicarul se holba la bărbatul cu păr roșu din spatele tejghelei. Se prinse de colțul mesei ca să aibă de ce să se sprijine.     - Dumnezeule cu trupul pârjolit! șopti el cu glasul tăiat. Chiar tu ești, nu-i așa?     Hangiul păru din cale afară de mirat.     - Să-mi fie cu iertare?     - Știu că ai de gând să zici că nu-i așa, răspunde Cronicarul. Dar după ce-am văzut astă-noapte...     Hangiul ridică o mână, făcându-l să tacă.     - Înainte să discutăm dacă v-ați ieșit au ba din minți după lovitura aceea la cap, spuneți-mi, cum mai e drumul către Tinue?     - Ce? sări Cronicarul, un pic mâniat. Nu spre Tinue mă îndreptam. Mă duceam... deh. Ei bine, chiar și lăsând la o parte ce-a fost azi-noapte, drumul e destul de greu. Am fost jefuit înainte de Vadul Popii, și de atunci am mers tot pe jos. Dar a meritat din plin, de vreme ce tu ești cu adevărat aici.     Conțopistul aruncă o privire spre sabia atârnată deasupra tejghelei și trase adânc aer în piept, în vreme ce pe chip i se așternea o ușoară neliniște.     - Nu sunt aici ca să-ți fac necazuri, să știi.     Zâmbi obosit.     - Nu că aș fi eu în stare să-ți fac ție necazuri, că doar...     - Bine, bine, îi tăie vorba hangiul, scoțând un șervet alb și începând să lustruiască tejgheaua. Deci cine ești?”