Nunta domniței Ruxanda are un caracter realist fiindcă temă, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea social-istorică. Sub acest unghi tema o formează-Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu. Ideea este că luptă pentru -utere generează război, distrugere și moarte. Subiectul este inspirat din cronica lui Miron Costin, unde fragmentul năvălirii cazacilor și tătarilor este dezvoltat apoi prin trădarea Iui Gheorghe Ștefan logofătul, a boierilor Ciogolești și a serdariului Ștefan. Paginile cronicii sunt incitante pentru Sadoveanu și le dezvoltă în roman. Eroul principal este Bogdan nepotul pârcălabului Ștefan de la Soroca, care face parte din suita domniței Ruxanda, când vine de la Taringrad și se îndrăgostește de ea. Hmil hatmanul cazacilor îi trimite o solie lui Vasile Lupu pentru a cere mâna domniței pentru fiul său Timus. Refuzul lui Vodă și atacul moldovenilor asupra tătarilor la Brătuleni duce la crearea unei alianțe între cazaci și tătari. Ei năvălesc și pradă Moldova, care avusese până atunci pace și prosperitate.,Vasile Lupu trimite soli la Kalga comandantul tătarilor pe Ghica vornicul și la Hmil pe Ciogolea spătarul, că acceptă logodna fiicei sale cu Timus. Tătarii și cazacii se retrag încărcați de pradă și robi. Urmează nunta pe care Sadoveanu știe să o surprindă cu multă măiestrie punând în contrast bogăția, fastul, rânduiala de Ia curtea lui Vasile Lupu, cu mitocania, brutalitatea, obrăznicia, incultura, bestialitatea cazacilor. Fragment din cartea "Nunta domniței Ruxandra" de Mihail Sadoveanu "Fratele Filip făcea socoteală, numărându-și sub barba mare l degetele, și uitându-se din când în când în bagdadie, că am ajuns la Schit într-o joi sară. treia ori într-a patra zi după asta, zicea el că am sărit din pat puterea - nopții și am dorit să incalic și să mă duc numaidecât la Iași. Pe urmă au mai trecut șase zile și am auzit sus, deasupra căldării de unde începe a coborî drumușorul, sunând cornul lui Ghinea Macovei, chihaia pădurarilor. Am înțeles că vine uncheșul meu Ștefan și m-am bucurat. Era într-o sâmbătă, cătră asfințit, și monahul Agapie intrase la slujba de vecernie. Prin ușa deschisă a bisericuței îi auzeam murmurul ca într-o mare depărtare; din când în când îi creștea glasul, ieșind în lumină și parcă venind spre noi. Stăteam în cerdacul arhondariculuil jos, pe o blană de urs, și mă uitam la valurile neclintite ale codrului și la cerul nalt de august, gândindu-mă cu destulă liniște la ce se va fi petrecut în Iași, la Curtea Domnească. După ce a tăcut cornul, s-a întins peste toate cuprinsurile liniște ca din altă lume. A ieșit de la slujbă și părintele Agapie, uscat și adus de șale, și a intrat pe o potecă, ducându-se la izvor, ca să pregătească apa proaspătă pentru cel care șosea. "
