Opera poetica

Ediția de față, menită să completeze Colecția AETHRA (în care au apărut pînă acum Baudelaire, Le fleurs du mal / Florile răului, Ovidiu, Opere, Lev Tolstoi, Război și pace, Euripide, Teatru complet), a coincis, printr-o fericită împrejurare, cu aniversarea a 125-a de la publicarea nemuritorului poem Luceafărul, în Almanahul Societății Academice Social-Literare „România Jună” (aprilie 1883). Tocmai despre Luceafărul Tudor Vianu nota: „Dacă moartea ar voi că în noianul vremurilor viitoare întreagă operă poetică a lui Eminescu să se piardă, după cum lucrul s-a întîmplat cu atîtea opere ale antichității, și numai Luceafărul să se păstreze, strănepoții noștri ar putea culege din ea imaginea esențială a poetului”, iar Alain Guillermou avea să-l completeze: „Critica romană, care nu se dă deloc înapoi în fața judecăților parțiale sau grăbite, se oprește în fața Luceafărului, depune armele și nu cutează a enunța nici cel mai mic cuvînt defavorabil.”.   Într-adevăr, despre Luceafărul s-a scris enorm, ca și despre toată opera lui Eminescu, poate, în speță despre cea poetică. La fel și despre Eminescu: Poetul și Omul. Dar se pare că nimeni n-a spus mai bine decît Tudor Arghezi, cînd veni vorba despre Luceafărul poeziei noastre: „A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă … Nu poate să ajungă vorba pînă la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să-i povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă”.   Așadar, lăsînd aprecierile în competența unor iluștri cercetători ai creației poetice eminesciene, precum G. Călinescu, Gh. Bogdan-Duică, Ovid Densușianu, Garabet Ibrăileanu, Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Murărașu, Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Constantin Ciopraga, George Popa, Ștefan Badea, Eugen Simion, Mihai Cimpoi ș.a., am înșirat spicuiri din exegezele lor la capitolul Note. Au avut multe de spus pe marginea poeziilor lui Eminescu și francezul Alain Guillermou, cercetătoarea italiană Rosa del Conte sau indiană Amita Bhose. Nouă nu ne rămîne decît să dăm cititorului o scurtă explicație în ceea ce privește structura volumului pe care l-am intitulat Opera poetică.   În dorința de a perfecționa seria de cărți ce inserează capodopere ale literaturii universale, ne-am propus ca, pe lîngă opera propriu-zisă, să o înzestrăm, de la caz la caz, cu un aparat al ediției, care să conțină note, variante și, în dependență de caracterul lucrării, glosarul și indicele care vor însoți textul.   În această ordine de idei, volumul de față se deosebește radical de volumul întîi (Eminescu. Opere. Poezii, Gunivas, 2001), din cele opt, apărute la editura noastră. În primul rînd, am abandonat tradiționala ordonare a poeziilor (adică împărțirea lor în antume și postume) și le-am pus în ordine cronologică, pe cît a fost posibil. (...) Pe lîngă Dicționarul de nume proprii am considerat necesar să întocmim și un Glosar al cuvintelor folosite de poet, proprii epocii în care a scris sau unele dintre ele fiind considerate forme specifice eminesciene. (Horia ZAVA)