Opere complete 11: Psihologia religiei vestice si estice

Poziția lui Jung în problema religiei, una dintre cele mai interesante și mai nuanțate adoptate vreodată de un psiholog, a trezit numeroase discuții și controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii și psihanaliștii de «misticism». Asemeni lui Freud, Jung consideră religia ca pe rezultatul proiecției în cer a psihismului inconștient. Spre deosebire de Freud, care derivă religia din inconștientul personal (complexul patern) și o consideră un fenomen trecător, o «iluzie», pe care știința o va risipi, Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconștientului colectiv din care derivă, adică eternitate. Funcția religiei este nu numai perena, ci și vitală, în măsura în care asigura, într-o formă simbolică, legătura dintre inconștientul colectiv și conștiința. Dacă astfel de afirmații pot fi catalogate drept «mistice», va decide cititorul prin lectura proprie. După cum, aceeași lectură va decide dacă opțiunea lui Jung de a-și limita cercetarea doar la faptele accesibile psihologiei (simboluri și credințe religioase) poate fi calificată drept reducționism psihologic. Zeii sunt personificări ale conținuturilor inconștiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică inconștiența… Mă lovesc adesea de concepția eronată ca abordarea sau explicarea psihologică a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentări ale lui Dumnezeu, așa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări și imagini sunt create de oameni și aparțin, deci, psihologiei. - C.G. Jung