Ostrovul Învierii. Cântarea cântărilor mele. Roman în versuri Poezia Aurei Christi explorează «subterană dinlăuntru» într-o atmosferă plină de mister, emoție și cuvinte, precum «pictează fulgere la asfințit». Pentru Christi, «inima știe totul», iar magia poetului, «în lumina vie, înceată», te poartă «pe aripa ei mare, străvezie» spre locul, în care «rămâi ochi în ochi cu Dumnezeu». O poezie de mare forță lirică și imaginație debordantă. - Adam J. Sorkin (SUA) Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al mării Poezii. - Nicolae Balotă (Franța) Marea literatură se naște din pornirea de a explora necunoscutul dincolo de limitele lui perceptibile, de a-și apropia cât mai mult acea realitate supremă nesusținută de conceptele raționale, de investigația empirică. Unii poeți, precum Aura Christi, au un nume pentru această Realitate misterioasă – Dumnezeu, pe care o reconstruiesc după cum le dictează intuiția și imaginația, oferind propria versiune despre divinitate. Zeu înainte de a fi Dumnezeu, pentru Aura Christi Dumnezeu este confesorul căruia i se destăinuie fără nicio reținere, împărtășindu-i spaimele, disperarea și speranțele, cerându-i sfatul. Dumnezeu pare să-i răspundă și din acest dialog se naște o poezie capabilă să înfrunte inteligența secolului XXI, tot mai pragmatică, tot mai sceptică și mai săracă din punct de vedere cultural. - Petru Iamandi (România) O, gândule, pământ de aer, tu, respirare-a zeului pierdut în diminețile cu rouă, boare adusă dinspre răsăritul, galeș scos din îndoială, somn, uitare ori cine știe cum dintr-o fântână, prin care ai trecut fără să știi – ostrov nemaivăzut, nemaigustat ‘n lagunele iubirilor târzii, iscate dintr-un fel de-a fi distrat din cale afară, când e prea târziu să fugi, să speri, să fii, să nu mai fii în miezul lor de foc, în care ești viu, sunt vie, ca într-o tornadă suntem. Nu știm de unde vin, de unde vii. Iubești, iubesc. Prinși suntem în iureșul nebun. De o tornadă supți ireversibil, spre cer alunecam de pe o limită pe alta. Și-o stâncă, din clipă-n clipă, stă peste noi să cadă.
