Palaria albastra si alte povestiri

Mă numesc Andrei Crăciun, am treizeci și unu de ani, împliniți miraculos pe 23 iulie 2014, în ciuda — poate chiar în disprețul — tuturor celor întâmplate în decursul vieții mele. Cel puțin o dată inima mea a fost ținută în funcțiune în mod artificial. Sunt ziarist. Ziarist, adică: în fiecare zi din ultimii zece ani am scris un text publicat. Am scris despre: supraviețuitori din războaie, supraviețuitori din lagăre de concentrare, curve, surori medicale, filantropi, persoane cu dizabilitați, leproși, sportivi, aurolaci, hoți, oameni ara adăpost, copii care n-au ce să mănânce, copii de bani gata, regi, președinți, actori, scriitori, șoferi, șoferi-scriitori, taximetriști, vatmani, arabi, chinezi, africani, latino-americani, bone, călugări, medici, bolnavi încura-bil, orbi, poeți, alcoolici, luptători pentru pacea mondi-ala, criminali, politicieni, naivi, revoluționari, impostori, oameni de succes, oameni care n-au cunoscut niciodată succesul, îndrăgostiți, călăi, torturați și toți ceilalți, pe care i-am uitat. Scriu articole de ziar, nuvele și un roman în care ucid toate personajele secundare și care nu va fi publicat niciodată. Toate au aceeași valoare — îndoielnică. Toate sunt autentice. Am girat texte care au băgat oameni în pușcărie. Nu am regretat niciodată aspectul. Îmi iubesc mai ales mama. Am fost implicat în multe, prea multe, afaceri sentimentale. Toate s-au sfârșit prost. Nu sunt căsătorit. Nu am copii. Regret.