Procesul de Kafka este fix realitatea de astăzi. Există oamenii care nu-și pot apăra drepturile pentru că sunt prea „mici” și oameni care sunt îngrădiți din a-și cunoaște drepturile parcă prin arma psihologicului. Ne este infiltrat de mici, nouă, românilor cel puțin, ieea că noi nu suntem Nimic și trebuie să dăm totul să ajungem Ceva.
Cam despre asta este vorba în Procesul, de un om de 30 de ani, Josef K., care este chemat la judecată pentru un delict nespecificat, romanul fiind plin de clișee legate atât de politică cât și de mizerabila poveste în care poate intra un om fără influență.
El asistă la repetate întâmplări în tribunalul propriu-zis, la diferite infracțiuni și chiar un viol. Tribunalul este construit de o așa manieră încât fiecare își știe statutul în instituția respectivă (pe etaje, la parter fiind sala de judecată iar la mansardă, birourile judecătorilor).
Deși inculpatul, Josef își găsește la un moment dat un avocat prin intermediul unui unchi, acesta se dovedește a fi și el la fel de corupt ca și ceilalți. Într-una din vizitele la avocat, acesta întâlnește un individ care-i dezvăluie că el este clientul avocatului de aproximativ cinci ani și că, de fapt, a devenit cumva sluga lui (avocatul chiar îl umilește în fața lui Josef spunându-i că este „ca un câine”).
Acesta este momentul în care-și dă seama că trebuie să-și ia inima în dinți și să continuie procesul de unul singur, chiar dacă nu știa care sunt acuzațiile aduse. Își da seama că trăiește între două lumi care se influențează reciproc într-o manieră dramatică și crudă, ceea ce este specific expresionismului acelei perioade.
Josef află prin intermediul unui pictor, dovedit a fi pictorul tribunalului, că niciun inculpat nu a fost vreodată achitat și că, procesul poate dura la nesfârșit. Preotul care îi spune acea parabolă care semăna fix cu cazul lui, îi mărturisește că este de fapt un text al instantiei și că mulți au încercat să-l deslujeasca. În acel moment, de fapt, este o altă secvență în care Josef își da seama că este încolțit și nu are cu cine să se lupte.
În ziua împlinirii vârstei de 31 de ani acesta este asaltat de doi necunoscuți, dus în afara orașului și injunghiat de două ori în inimă de către unul dintre aceștia, în timp ce, pe geam vedea un bărbat disperat aruncându-se în gol de la fereastră. Îi este oferită șansa de a se sinucide , dar refuză spunând că își merită soarta deoarece „și-a ratat posibilitățile de afirmare umană„.
Romanul se încheie cu celebra replică: „ca un câine”.
Replică mai este regăsită o data în roman, dar ca și replică a avocatului corupt căruia Josef i-a cerut ajutorul. El îl numește pe cel care îl plătea de cinci ani de zile ca să îi rezolve cazul, dar care devenise slugă lui și a amantei sale. Poate să sugereze umilința individului care este mereu strâns legată de lumea în care trăiește.
Franz Kafka este și el însuși într-o strânsă legătură cu personajul romanului, Josef. Kafka. S-a înfometat suferind de o tuberculoză a laringelui iar în momentul în care a fost internat în spital, s-a deconectat singur de la aparatul de oxigen, acesta fiind sfârșitul triumfător al scriitorului, pe care îl aștepta fiind conștient că doar prin moarte va putea evada definitiv. Cunoscând trecutul lui Kafka, înțelegem de ce i-a cerut editorului său să îi ardă toate textele.
Nabokov spune despre el că este cel mai mare scriitor al secolului XX.
Recenzie trimisă de cititoarea noastră Velicu Sorina Mihaela.
Alte recenzii de la Franz Kafka:
