Jonathan Franzen este autorul bestsellerului „Corecții” și una dintre figurile marcante ale literaturii contemporane. După încheierea studiilor, tînăra Purity „Pip” Tyler își vede marile speranțe năruindu-se sub apăsarea unei existențe nesigure. Săraca, derutată în carieră și stîngace în relațiile sociale, singurul ei reper este o mamă fragilă psihic, care trăiește izolată, sub un nume fals, refuzînd cu încăpățînare orice referire la trecut și la tatăl lui Pip. Cînd i se ivește ocazia să lucreze pentru Proiectul Raza de Soare, un fel de WikiLeaks specializată în dezvăluirea de secrete cu miză mare, condusă din Bolivia de tulburătorul Andreas Wolf, Pip acceptă bucuroasă, ispitită de promisiunea că-și va regăsi tatăl. Și cum ilustrul Wolf, cel autoproclamat „aducător al luminii”, se îndrăgostește de ea, norocul pare să-i surîdă în sfîrșit. Curînd însă, Pip va descoperi că e doar un pion într-o urzeală complicată de secrete și minciuni, trădări și răzbunări, iubire, obsesie și moarte. „Puritate face ceea ce trebuie să facă orice ficțiune: ne împinge să trecem de suprafața lucrurilor, să descoperim că iubirea poate să se năruie și că putem fi trădați de propriile convingeri. E fascinant să-l vezi pe Franzen înfruntîndu-și demonii, care nu sînt doar ai lui, ci ai fiecăruia dintre noi.” (Los Angeles Times) „Franzen a creat o instalație de secol XXI, extrem de captivantă și de provocatoare, inspirată de capodopera lui Charles Dickens, Marile speranțe…” (Booklist) „Puritate ilustrează felul ingenios în care Franzen își construiește intrigile, talentul său de a conduce haosul vieții reale spre momente în aparență imprevizibile. De la observațiile rapide la reflecțiile profunde despre compromisurile morale ale jurnalismului, Puritate oferă o serie mereu provocatoare de perspective.” (The Washington Post) Fragment din "Puritate" de Jonathan Franzen "Era deja mai coaptă decât mulți dintre colegii ei din Denver și avea nu doar mai multă experiență de viață adevărată, ci și un irecut mai bogat în nefericire familială și înțelepciune de imigrant. În plus, se consideră mai atrăgătoare decât s-ar fi putut deduce după calitatea foștilor iubiți. Când unul dintre profesorii ei din primul semestru, Charles Blenheim, remarcase și lăudase munca unei scriitoare „experimentale" mai tinere de la curs, înăuntrul Leilei se activase un filon concurențial ereditar. Principala formă de interacțiune între membrii familiei Helou erau jocurile de cărți și de societate, la care se presupunea că toată lumea încearcă să trișeze. Leila lucrase mult la proza ei și încă și mai mult la comentariile despre munca mai tinerei sale rivale. Știuse exact unde să întepe și în scurt timp îi atrăsese atenția profesorului. Charles se află la apogeul carierei, după o bursă Lannan și o cronică pe prima pagină din Times, care-1 declarase urmașul lui lohn Barth și Stanley Elkin, însă el nu știa că e apogeul. Având un viitor atât de luminos, căsnicia lui de cincisprezece ani începuse să i se pară mediocră și nepotrivită, un contract pe care-1 încheiase pe când acțiunile Blenheim erau subevaluate. Leila apăruse exact momentul oportun ca să-i pună capăt. Și, dacă tot făcea o treabă, le mai și întorsese definitiv împotriva lui pe cele două fiice ale cuplului. Își dădea seama cum o priveau ele și soția lui, ceea ce regretă ura să fie urâtă dar nu se consideră prea vinovată. "
