Rezumat Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade – Mihai Gheorghiu
„Ultimul Eliade este această figură a singurătății și a îndepărtării, într-o epocă pentru care spiritul nu este decât un epifenomen sau, cel mult, o metaforă suspectă a unui umanism creștin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedică unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendenței. Mesajul potrivit căruia omul este o ființă spirituală ființă spirituală care nu poate exista lipsit de centrul ființei sale, centru care este origine și dat al unei transcendente, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit umanismul său, gândire care lasă umanității omului șansa de a accede la esența propriei sale ființări. înțelegem astfel că ceea ce pune în joc umanismul eliadian este tocmai o definiție a umanului. împotriva definițiilor reducționiste succesive ale marxismului și freudismului, Eliade a avut ca țintă redefinirea condiției umane, recentrarea acestei condiții în elementul sacrului. A reușit?! Poate că nu, dar este un pariu care a întemeiat o operă și o existență paradigmatice. Citindu-l astăzi pe Eliade, de orice parte te-ai situa, nu poți să nu recunoști grandoarea personajului și umanitatea profundă a acestei încercări. în ultimă instanță mitul eliadian este mitul culturii înseși, mit al culturii care încearcă să construiască neîncetat o poveste a omului, a sensului existenței sale. Ultimul Eliade ne orientează spre orizontul unei așteptări, al unei speranțe pentru care Dumnezeu este încă Cel care va veni, iar omul este ființarea pentru care încă Dumnezeu poate veni.”(Mihai Gheorghiu) Fragment din volum: “Eliade își impune ritmul, problemele, își așează personajele în spații și situații diverse după o logică a destinului propriei persoane. În toate acestea Eliade este el însuși, personajul Eliade din lumea reală a interbelicului românesc, personajul charismatic care trebuie să împingă cultura română spre o nouă epocă, a tragismului, a alegerii conștiente, a generației care asumă un alt destin spiritual, de fapt singurul destin spiritual al națiunii române aici pe pământ. Primul personaj pe care îl construiește Eliade este chiar propria persoană, conștiința a unei enorme sarcini culturale și spirituale pe care este chemat să o impună și să o asume. “Itinerariu spiritual” este prima mărturie publică a acestei sarcini covârșitoare care este menită să extindă limitele culturii românești de la parohialismul etnic spre universalismul unei noi epoci de creație. Generația este aici cuvântul magic, cheia noului destin care trebuie anunțat, chemat, asumat și potențat, generația unor noi conștiințe care trebuie să regândească totul dintr-un nou punct arhimedic al unei istorii care trebuie recreată și nu doar urmată sau împlinită. Cultura română și epoca sunt privite ca imense teritorii de defrișat, teritorii unde o nouă generație, deci o nouă subiectivitate trebuie să impună o nouă lege de desfășurare a spiritului. Ceea ce domină aici este această conștiință a adamismului cultural, totul este posibil, totul trebuie încercat în numele unei noi istorii. Iar acest adamism nu poate fi servit decât de o nouă etică a descoperirii, o etică a curajului, a trecerii peste limite convenționale, a dizolvării fetișurilor, o etică a masculinității, o nouă vitalitate. Aici Eliade este un conchistador, lumea trebuie cucerită, de aici vitalismul concepției sale, adolescentul miop nu este decât metafora unui mister care izbucnește, al unui ascuns care se devoalează chiar în spațiul experienței care întotdeauna are două fațete, una care ține de durată și o alta care ține de revelarea unui sens care deschide ființa spre adevăr."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.