Revoluția Rusă 1891-1924. Tragedia unui popor Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. „O capodoperă modernă.” (Andrew Marr) Revoluția Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor (1997) a fost distinsă cu Wolfson Prize, NCR Book Award, W.H. Smith Literary Award, Longman/History Today Book Prize și Los Angeles Times Book Prize. Scrisă într-un stil narativ care surprinde atît amploarea, cît și numeroase detalii privind desfășurarea imensului cataclism istoric care a fost Revoluția Rusă, istoria lui Orlando Figes este unul dintre cele mai importante studii contemporane asupra Rusiei începutului de secol XX. Decupajul cronologic ales de autor este relevant: începînd cu anii 1880, corespunzători abandonării de către regimul tarist a tentativelor de reformă și revenirii în forță, odată cu Alexandru al III-lea, a unei politici autocrate, și pînă la moartea lui Lenin, în 1924. Căutînd să reînvie o realitate complexă, Figes urmărește istoriile individuale a numeroase personaje din diverse categorii sociale – de la scriitorul Maxim Gorki, a cărui corespondență îi dezvăluie incredibila luciditate, trecînd prin frumoasa figură a țăranului reformator Serghei Semionov, pînă la personaje ambivalente cum ar fi Dmitri Oskin, un simplu soldat pe care războiul civil îl va transforma într-un comisar bolșevic nemilos. Încă de la primele ore, Revoluția Rusă a fost o jacquerie de o violență incredibilă pe care numai bolșevicii au reușit să o exploateze. Lenin, căruia Figes îi schițează un portret fascinant, a înțeles avantajul pe care îl putea obține. Violența – și slăbiciunea adversarilor lor – le-a deschis calea bolșevicilor, apoi Terorii Roșii și consolidării sistemului partidului-stat polițienesc, birocratic, corupt și ineficient care avea să dureze pînă la sfîrșitul anilor 1980. „De la Doctor Jivago, este cea mai emoționantă descriere a Revoluției Ruse.” (Independent) „Volumul lui Orlando Figes combină forță dramatică, narațiunea captivantă și o erudiție desăvîrșită – o realizare extraordinară.” (Sunday Telegraph) „Tragedia unui popor va ajuta mai mult decît orice altă carte la înțelegerea Revoluției Ruse.” (London Review of Books) „Tragedia revoluționară a poporului rus a constat mai curînd în moștenirea lăsată de propria înapoiere culturală decît în influența malefică a unor bolșevici «venetici». Oamenii nu au fost victimele revoluției, ci protagoniști în tragedia ei. Se poate ușor crede că după șaptezeci de ani de opresiune comunistă poporul și-a cîștigat dreptul de a se considera victima. Dar perspectivele Rusiei ca națiune democratică depind în mare măsură de capacitatea rușilor de a privi în față istoria lor recentă; iar aceasta trebuie să atragă după sine recunoașterea faptului că, indiferent cît de oprimați au fost oamenii de sistemul sovietic, el s-a dezvoltat pe pămînt rusesc. Slăbiciunea culturii democratice rusești a fost aceea care a permis bolșevismului să prindă rădăcini. Aceasta a fost moștenirea istoriei Rusiei, a secolelor de iobăgie și de conducere autocratică, care i-au ținut pe oamenii de rînd pasivi și lipsiți de putere. Fără îndoială, a fost tragedia unor oameni, dar a fost o tragedie care s-a înfăptuit cu ajutorul lor. Poporul rus a fost prins în capcana tiraniei propriei lui istorii.” (Orlando Figes) - Traducere de Cornelia Marinescu
